Îşi revine piaţa muncii la Cluj: salarii mai mari în februarie - 3.976 lei şi mai multe angajări

Îşi revine piaţa muncii la Cluj: salarii mai mari în februarie - 3.976 lei şi mai multe angajări

Efectivul salariaților din județul Cluj, la sfârșitul lunii februarie 2021 a fost de 261.332 persoane, în creștere cu 837 persoane comparativ cu sfârșitul lunii ianuarie 2021 și cu 2.348 persoane mai puține față de luna corespunzătoare din anul 2020.

Câștigul salarial mediu brut în luna februarie 2021, în județul Cluj a fost 6.442 lei, aproximativ la fel cu cel din luna precedentă și mai mare cu 516 lei față de luna februarie a anului 2020. Câștigul salarial mediu net în luna februarie 2021, în județul Cluj a fost de 3.976 lei, mai mare cu 13 lei comparativ cu luna anterioară și cu 314 lei mai mare față aceeași lună a anului 2020. Față de media pe țară, câștigul salarial mediu net din județul Cluj, realizat în luna februarie 2021, a fost mai mare cu 18,2 %, ceea ce clasează județul Cluj pe locul 2 după Municipiul București.

Comenteaza