IKEA şi Nokia măresc producţia la Cluj

IKEA şi Nokia măresc producţia la Cluj
Ecolor a solicitat autorizaţia de construire pentru a treia hală de fabricaţie a mobilierului destinată grupului suedez, iar finlandezii au angajat 4.500 de oameni şi au mărit capacitatea de producţie.
Investitorii de la Jucu anticipează ieşirea din criză: Ecolor, furnizor de mobilă al grupului IKEA, a cerut primăriei autorizaţia de construire în vederea ridicării celei de-a treia hale. Cel mai mare investitor din localitate, Nokia România, a făcut angajări masive în 2010 la fabrica de telefoane mobile.

“Ecolor ocupă 22.000 mp, pe un teren privat. În prezent, societatea are două hale de producţie acolo şi a cerut autorizaţie pentru a treia. Vor să se extindă, sunt furnizori pentru IKEA, fac export de mobilă. S-au făcut mai multe angajări şi probabil că vor mai avea nevoie de oameni. Este un investitor foarte serios pentru localitatea noastră”, ne-a declarat primarul Dorel Pojar. “Există intenţia de extindere a actualei capacităţi de producţie la Ecolor”, a confirmat Marcel Puşcaşu, fostul administrator al unităţii. Ecolor produce mobilier pentru export, în principal pentru depozitele şi magazinele IKEA din întreaga lume.

Produsele sunt vopsite şi lăcuite, demontabile, fiind executate din lemn masiv, MDF şi pal. Ecolor a început producţia la Jucu în 2005. Societatea clujeană este controlată de grupul suedez Gyllensvaans Möbler, companie de familie care produce mobilă din 1946, furnizor IKEA din 1952. Fabrica din Suedia are 240 de angajaţi şi o capacitate de 140.000 de piese pe săptămână, comercializate de IKEA. Ecolor a înregistrat în 2009 o cifră de afaceri de 68,3 milioane de lei, în creştere cu 3 milioane faţă de 2008, şi un profit net de 1,1 milioane, de trei ori mai mic decât în 2008. Fabrica din Cluj avea 180 de angajaţi.

În schimb, un alt furnizor IKEA din judeţ, fabrica Vlădeasa Huedin, a intrat în insolvenţă, activele sale fiind scoase la vânzare de către Casa de Insolvenţă Transilvania. Cel mai mare client al unităţii era lanţul suedez de magazine de mobilier. “Fabrica mergea foarte bine; chiar după ce s-au pus sigiliile, am livrat cinci tiruri la export”, a menţionat Firuţa Păun, fost director de resurse umane la Vlădeasa. IKEA are un magazin în România, pe şoseaua Bucureşti -Ploieşti. Planurile conducerii grupului vizau deschiderea de şase magazine în ţară, printre care şi unul în Cluj, dar apariţia crizei a amânat noile investiţii.

Nokia a ajuns la 4.500 de angajaţi permanenţi şi temporari la fabrica din parcul industrial Tetarom III din comuna Jucu, unitatea fiind una dintre cele mai apreciate pe plan mondial ale grupului finlandez. “Este cam maximul de angajaţi pe care hala îl suportă, ar trebui una nouă. Fabrica a trecut de la o producţie de telefoane “de masă” la aparate mai performante. La Jucu nu se mai asamblează doar tastatura şi partea electronică, ci au început să se producă şi componente electronice, smartphone-uri. Salariile sunt mici, dar angajaţilor li se asigură transportul, o masă caldă pe zi, acces la sala de sport. Poate se va da şi o primă de sărbători”, spun surse din cadrul societăţii. Conducerea companiei nu a făcut publice intenţiile de angajare pentru 2011. Nokia România, specializată în fabricarea echipamentelor de comunicaţii, a înregistrat anul trecut venituri de 4,5 miliarde de lei şi un profit net de 160 de milioane de lei, faţă de încasări de doar 1,8 miliarde de lei şi un câştig net de 51 de milioane de lei în 2008.

Investitor “strălucitor” la orizont

Grupul austriac Swarovski se numără printre cei mai recenţi investitori interesaţi de înfiinţarea unei fabrici la Cluj. Amplasamentele din judeţ studiate pentru unitatea de producţie a cristalelor, o investiţie de 10 milioane de euro, sunt parcurile industriale Tetarom III, din Jucu, respectiv Tetarom I, pe Tăietura Turcului, potrivit informaţiilor ZIUA de CLUJ. Noua fabrică ar urma să grupeze între 500 şi 800 de angajaţi.


Comenteaza