Hidrocentralele şi braconajul, călăii lostriţei

„Apele Transilvaniei s-au umplut de crap unguresc care la gust este ca nămolul şi care vine fără certificat sanitar veterinar. Nu există legislaţie naţională în privinţa importului de peşte pentru populare, iar dacă vrei să faci pescuit ştiinţific este foarte greu să obţii autorizaţie. Lăpuşul a fost populat cu 8 tone de caras, amur şi crap de slabă calitate adus din Ungaria.

Am găsit guvizi pe Someş, între Dej şi Jibou, acum vor să aducă şi bass, un peşte vorace, precum şi alte specii exotice. Fără o legislaţie bine pusă la punct este greu să blocăm aceste excese. În Australia nu ai voie să aduci o portocală, ei au legi clare în privinţa importului de organisme vii, chiar şi vegetale”, remarcă inginerul piscicol Daniel Cocan, de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj.
 
Crapmania invadează România
 
Cercetătorul Călin Laţiu relevă că România a ajuns ţara crapilor, prin populările necontrolate. „Ştiu că asociaţiile de pescari vor să îşi mulţumească membrii, dar este nevoie de un studiu înainte de a face o populare, care să analizeze dacă este nevoie în acel loc de specia respectivă şi în ce cantitate. Ne-am trezit cu crapi introduşi în zona de mreană, scobar, păstrăv, în Someş, Mureş, Tisa, Iza, chiar în lacuri carstice. Ciprinidele au o capacitate enormă de adaptare şi pot fi un pericol pentru biodiversitate. Se pune problema dacă habitatul poate susţine şi speciile indigene, cele noi, care pot fi invazive şi dăunătoare, precum carasul sau bibanul. 
 
Specifică la noi era caracuda, pe care nu am mai văzut-o de 10 ani. Nu se fac formule de populare, nu sunt consultaţi experţi, iar speciile indigene dispar din lacurile naturale. Apoi, nu poţi muta oricum peşti dintr-o parte în alta. Există viermi, bacterii care parazitează ciprinidele şi care prin transportul lor într-un mediu nou pot provoca mortalitate piscicolă, în special a puietului. Dacă nu există reguli clare în privinţa populărilor, vom asista la dezastre ecologice. În mod normal ar trebui un parteneriat între universităţi, ministere, instituţii şi asociaţiile de pescari”.

Curentul din baterie, mai tare ca autorizaţia

Situaţia este mai dramatică în Delta Dunării, unde legislaţia în vigoare este călcată în picioare, atât de pescari, cât şi de autorităţi. „Înainte, acolo era un pescuit controlat de stat, preţurile la peşte erau mici, iar pentru încălcarea legii existau sancţiuni dure. În 1997, societatea de stat Piscicola a dat faliment, activelele au dispărut, pescarii locali au rămas fără echipament şi fără să poată accesa credite, iar prin transformarea în rezervaţie a Deltei li s-au impus restricţii, în timp ce braconierii fac ce vor. Un pescar profesionist trebuie să achite taxe anuale de 6.000 de lei, un braconier dă 100 de lei pe o baterie. Deoarece canalele prin care se făcea oxigenarea lacurilor din Dunăre nu au mai fost curăţate, ele s-au îngustat, populaţia piscicolă s-a redus, iar hidrocentralele din zonă au oprit migraţia sturionilor. 
 
Doar 10% din peştele prins aici este raportat. Localnicii îşi fură unul altuia peştii şi uneltele, asistăm şi la pierderea unor valori morale. Există şi o presiune din partea cherhanalelor care nu mai iau caras, ci doar „peştele bun” cerut de clienţi: şalău, ştiucă, somn, sturion. Dacă ar fi să subvenţionăm localnicii să nu mai pescuiască, nu ar putea trăi din turism - majoritatea veniturilor merg în buzunarele unor proprietari de pensiuni din Bucureşti sau din străinătate. Situaţia a fost rezumată de un localnic din Sf. Gheorghe: „Aici vin sute de oameni de ştiinţă să cerceteze şi să salveze, dar nu le pasă că noi murim cu zile”, sintetizează antropologul Oana Ivan.
 
Aprobări date pe firul scurt
 
Pescarii sportivi clujeni se luptă în tribunale: instanţa a decis oprirea lucrărilor de construire a unei reţele de cinci MHC pe Someşul Rece de către societatea ATS Energy. „E încă o zonă virgină, cu case locuite doar vara; noi am populat cu păstrăvi şi lipani. Din păcate, sunt 500 de aprobări de construire de MHC pe 300 de cursuri de apă din ţară. Ne-am trezit cu un început de şantier în sit Natura 2000, dar am avut noroc că între timp legislaţia a blocat construcţiile în aceste perimetre. Am contactat şase instituţii şi un avocat, am constatat că autorizaţia de construire s-a dat după un acord de mediu din 2009; peste o lună expiră şi aceasta, deci sunt şansele ca proiectul să fie abandonat. Vor avea şansa să meargă la pescuit şi copii noştri”, a constatat Mihai Vasilescu, reprezentant al clubului Aqua Fishing Cluj. 
 
„Energia produsă de MHC este de sub 1% din producţia totală a României şi a fost tentantă pentru investitori nu pentru că Europa ne-a cerut să producem „energie verde”, ci pentru că acele certificate verzi, pe care le plăteşte de fapt populaţie pe factura de la Electrica, erau foarte tentante, dar valoarea lor a scăzut şi interesul lor s-a estompat. Se face o captare, se instalează tuburi îngropate în pământ, pe 3-4 km, care dezvoltă o presiune puternică, până la turbine. Aceste amenajări reduc cu 75% debitul, prin vechile albii apa nu mai curge, ci bălteşte, nu se mai dezvoltă planctonul. Echipele de muncitori braconează cu curent ceea ce rămâne din apă, sunt zone unde nu am mai găsit fir de păstrăv. Pe versanţi, când plouă tare, vine viitura, în rest totul rămâne arid. Se obţine „energie verde” cu ajutorul distrugerii verdelui”, constată Dan Păvăloiu, realizatorul emisiunii „Natură şi aventură”. 
 
Afacere bănoasă: 25.000 de euro pe zi
 
Experţii susţin că afacerea cu MHC la aducea iniţial investitorilor 25.000 de euro pe zi, iar mecanismele de obţinere a autorizaţiilor s-au rafinat. „Există şefi de instituţii care dau autorizaţii pe bandă rulantă, iar primarii sunt atraşi de promisiunile investitorilor că vor crea noi locuri de muncă. De fapt sunt doar cele la lopată, din şantier, pentru că aceste MHC sunt automatizate. Au fost şi cazul în care cei interesaţi au otrăvit efectiv apele în timpul studiilor ihtiologice ca să nu mai găsim raci, chişcari sau păstrăvi pentru că se bloca proiectul”, afirmă acesta. 
 
„Avizele de mediu se dau pe linie politică, dar pentru acestea e nevoie de studii de impact eliberate de nişte specialişti mincinoşi”, constată Cocan. Cercetări, cadre didactice, studenţi, absolvenţi, pescari, reprezentanţi ai mediul academic şi economic au participat la Institutul de Ştiinţele Vieţii din cadrul USAMV la dezbaterea unor teme ce vizează apele naturale, situaţia producţiilor piscicole şi a energiei electrice, protecţia mediului. Workshopul s-a axat pe teme de piscicultură, biodiversitate acvatică, impactul microhidrocentralelor asupra mediului acvatic. 
 
„Torpila râurilor” dispare din România
 
Extincţia lostriţei este similară masacrului sturionilor, care luau drumul Rusiei, Greciei şi Turciei în secolele trecute. Ferocele răpitor trăia în apele de munte cu debit mare, pe Mureş, Tisa, Bistriţa, Arieş, documentele maghiare reflectă femei îmbrăcate în costumele de epocă trăgând afară lostriţe de 1,2-1,5 m, iar Vasile Voiculescu şi Mihail Sadoveanu o amintesc în scrierile lor. Înainte de 1989, putea fi prinsă doar cu autorizaţie specială, dar şi atunci din cele 4-5 bucăţi prinse în anumite viziuni se păstra doar una, conform specialiştilor. Ulterior, debitele apelor au scăzut, braconajul a scăpat de sub control, iar acum râuri cu o populaţie numeroasă ca Bistriţa nu mai sunt administrate de nimeni. Romsilva a repopulat cu lostriţă lacurile Bicaz, Vidraru, Tarniţa, Beliş, dar acest peşte nu se reproduce pe lacuri, exemplarele care mai trăiesc se află la 30-40 m, dar vor dispărea în timp. 
 
Lostriţa depune cel mult 500 de icre, iar popularea cu alevini este dificilă pentru că peştii de până la şase zile supravieţuiesc doar în proporţie de 3% şi nu se hrănesc cu granule, ci doar cu hrană vie, iar după acest interval li se dau ouă de furnică. Pe apele curgătoare mai există exemplare mari, dar o asemenea „torpilă acvatică” nu mai poate urca pe pâraie, pentru a se reproduce din cauza debitelor reduse şi a amenajărilor restrictive, iar atunci sfârşesc în furcile braconierilor sau împuşcate. Între timp, s-au adus exemplare din Slovenia pentru repopulare, însă neadaptate, cea mai mare păstrăvărie unde s-a încercat reproducerea acesteia a dat faliment, iar majoritatea peştilor, mutaţi în trei crescătorii, au murit din cauza stresului generat de transport şi a prezenţei unei ciuperci. Specialiştii spun că, fără un proiect naţional de salvare a acestui peşte, el nu va avea nici o şansă de supravieţuire. Nu doar lostriţa se află în această situaţie, ci şi lipanul.  
 
MHC la superofertă, de la Hidroelectrica
 
Compania de stat a anunţat va scoate la vânzare prin licitaţie, în 23-26 mai, ultimul lot de 20 MHC, cu o putere totală instalată de 16,4 MW şi o energie de proiect de 49,2 GWh/an, la un preţ egal cu valoarea contabilă a activelor. Până acum a vândut 36 MHC, cu o putere de 29,2 MW şi cu o energie de proiect de 97,6 GWh/an, cu 94,3 milioane de lei. Valoarea MHC oferite spre vânzare a scăzut la 49 de milioane de lei, cu 23,2 milioane sub preţul iniţial la licitaţiile din septembrie 2014.

• Bacău: Caraliţa 3,7 mil.lei

• Neamţ: Neagra, 0,6 mil. lei; Cracău I, 2,1 mil. lei 

• Suceava: Lucaciu, 0,8 mil. lei

• Hunedoara: Valea Cracului I-III, Zeicani, 4,5 mil. lei

• Braşov: Târlung I-IV, 8,1 mil. lei

• Arad: Sebiş, 1 mil. lei

• Sibiu: Răşinari, 0,5 mil. lei

• Buzău: Mânzăleşti, 4,7 mil. lei; Lopătari - 2,5 mil. lei

• Vâlcea: Boia 1, 8,6 mil. lei

• Timiş: Surduc, 3,7 mil. lei

• Vrancea: Greşu, 4,3 mil. lei

• Argeş: Frasin, 4 mil. lei 

   
Sursa: Hidroelectrica