Grupul BT a intrat în programul guvernamental IMM Leasing

Grupul BT a intrat în programul guvernamental IMM Leasing

O divizie a grupului financiar Banca Transilvania Cluj va susţine antreprenorii prin implicarea în programul guvernamental IMM Leasing de echipamente şi utilaje. 

Garanţiile de stat, dobânzile subvenţionate parţial şi posibilitatea de a achiziţiona inclusiv bunuri la mâna a doua sunt principalele avantaje ale programului.

Iniţiativa este o oportunitate pentru firmele mici şi mijlocii cu activitate în producţie, comerţ şi servicii să investească în capacităţi care pot contribui la creşterea vânzărilor şi eficientizarea costurilor prin creşterea gradului de digitalizare şi prin automatizarea activităţii.

“Salutăm iniţiativa statului de a lansa acest program de garantare a investiţiilor prin leasing financiar. Fiecare companie ar trebui să aibă un plan de reînnoire periodică a autovehiculelor şi echipamentelor de producţie cu tehnologii din ce în ce mai noi, iar BT Leasing îşi propune să faciliteze accesul la astfel de tehnologii pentru cât mai multe IMM-uri româneşti, asigurând astfel un plus de eficienţă şi productivitate”, a declarat Ionuţ Morar, director general al BTL.

Ce prevede programul

• Este garantată până la 80% din valoarea finanţării pentru achiziţia de echipamente IT sau maximum 60% pentru cumpărarea de utilaje şi echipamente tehnologice, vehicule pentru transport de mărfuri şi persoane folosite în scop comercial.
• Valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate care pot fi acordate unui beneficiar este de 5 milioane de lei.
• Durata maximă a perioadei de leasing este de 72 de luni.
• Avansul este de maxim 20% din valoarea achiziţiei bunului finanţat.
• Sunt subvenţionate de stat: jumătate din dobândă, comisionul de risc şi cel de administrare.

Banca Transilvania va transfera către BTL cele mai bune practici şi experienţa sa din iniţiativele din care face parte acum, IMM Invest şi programul de granturi. BTL a finanțat până acum 15.000 de clienți şi a încheiat 30.000 de contracte. În 2019, obligaţiunile BTL au debutat la tranzacţionare, fiind a doua companie a grupului financiar BT ce foloseşte mecanismele de finanțare ale Bursei de Valori Bucureşti.

Comenteaza