Grupul Banca Transilvania are un profit de 1 miliard

Grupul Banca Transilvania are un profit de 1 miliard

Activele grupului Banca Transilvania (BT) Cluj s-au apropiat în primul semestru al anului de 20 de miliarde de euro, profitul net la nivel de grup fiind în jur de 1 miliard de lei.

BT are 64% capital românesc, 30.000 de acționari direcți persoane fizice și 7 milioane de acționari indirecți prin intermediul fondurilor de pensii, conform raportului pe semestrul I din 2019 al băncii clujene de la Bursa de Valori București.

În perioada ianuarie – iunie BT a acordat 100.000 de împrumuturi companiilor şi persoanelor fizice. Creditele acordate companiilor sunt de 4,7 miliarde de lei. Activele grupului au ajuns la 81,6 miliarde de lei, creditele au crescut până la 39,3 miliarde, iar depozitele clienţilor, la 67,4 miliarde lei, din care 47,2 miliarde economiile persoanelor fizice, iar 20,2 miliarde, ale persoanelor juridice.

Profitul net consolidat al grupului financiar este de 942 de milioane de lei, din care cel al băncii de 848 de milioane, ca rezultat al eficientizării şi consolidării business-ului. Subsidiarele şi participațiile de capital au contribuit cu 94 de milioane de lei la profitabilitatea grupului. Eficienţa operaţională este de 45,87%.

“A fost o perioadă dinamică, având volume în creștere, ceea ce ne-a permis să obținem venituri bune în condițiile unor comisioane reduse. Ritmul creșterii depozitelor, creditelor și operațiunilor arată încrederea clienților persoane fizice și întreprinderilor mici și mijlocii în BT. Rezultatele primului semestru pregătesc terenul pentru planurile mari pe care le avem în perioada următoare”, declară Omer Tetik, director general al BT.

Taxa pe activele BT, aferentă primului semestru din acest an, este de 90 de milioane de lei, iar banca o va plăti până în 25 august, urmând ca până la 25 august 2020 să fie regularizată în funcție de suma rezultată în urma calculării taxei la nivelul întregului an, precizează administratorii băncii din Cluj.

Potrivit nivelului taxei preliminare pe active, calculată la data de referință 30 iunie 2019 şi luând în considerare un calcul proporțional, dacă BT ar înregistra efectul acestei taxe pentru perioada de șase luni încheiată la 30 iunie 2019, profitul net la această dată ar ajunge la 809 milioane de lei, de la 848 de milioane calculat inițial.

Rata expunerilor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 4,65% la 30 iunie 2019. Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante, conform standardelor EBA, este de 96%. În cazul în care sunt considerate şi garanţiile, rata de acoperire este de 126%.

Solvabilitatea băncii fără profitul acestui an este de 18,63%, iar cu profitul inclus, de 20,53%. În ianuarie, Fitch Ratings a confirmat ratingul pentru finanțări pe termen lung al BT la ‘BB+’, cu perspectivă stabilă, precum şi nivelul ratingului de viabilitate la nivelul ‘bb+’, cel din urmă reflectând profilul financiar stabil al băncii, calitatea activelor, buna capitalizare şi nivelul confortabil de lichiditate.

CIFRELE DIN RAPORT

Susținerea antreprenorilor, populației şi continuarea strategiei digitale:

  • 11 miliarde de lei este soldul creditelor ipotecare/ imobiliare.
  • 16 miliarde de lei este portofoliul creditelor IMM (conform definiției europene a IMM-urilor).
  • 3,9 milioane de carduri are BT în portofoliu şi 22% cotă de piață la cardurile emise în România.
  • 130 de milioane de tranzacții au fost efectuate în primul semestru al anului cu cardurile BT.
  • +46% tranzacții efectuate cu cardurile și cu accesoriile de plată (wallet BT Pay, ceas, brățară și sticker contactless), față de aceeași perioadă a anului trecut.
  • Aplicaţia BT Pay are 300.000 de utilizatori; +170% transferuri din BT Pay către utilizatorii aplicației pe baza numărului de telefon din lista de contacte, respectiv prin IBAN către clienții altor bănci  (iunie 2019 vs decembrie 2018). Numărul plăților cu BT Pay s-a dublat.
  • 3 milioane de depuneri de numerar la bancomatele multifuncționale în prima jumătate a anului, ceea ce înseamnă 500.000/ lună.
  • 1,2 milioane de persoane folosesc BT24 Internet Banking, respectiv 750.000 BT24 Mobile Banking.
  • BT este între primele bănci din România care oferă serviciul Apple Pay clienților, facilitatea beneficiind de o adopție foarte bună.
  • Banca a anunțat lansarea împreună cu un FinTech internațional a aplicației BT Visual Help, prin care clienții îşi pot gestiona cardurile facil, non-stop şi gratuit, prin telefon; lansarea BT Open Banking (BT Api Store), ce permite FinTech-urilor şi altor companii de tehnologie să testeze integrarea cu BT; pionierat privind plățile instant prin aderarea la serviciul ce asigură non-stop transferul banilor (lei) în mai puțin de 10 secunde între băncile care fac parte din proiect.

Grupul financiar BT în primul semestru

  • Soldul creditelor grupului a crescut cu 4% față de finalul anului trecut
  • 14.000 de credite au fost acordate de companiile grupului, în valoare de 480 de milioane de lei
  • BT Capital Partners a asistat încheierea a două tranzacții semnificative pentru economia românească, în domeniul agribusiness şi turism: Eurolines şi Brise Group.
  • 2.600 de contracte de leasing au fost încheiate, cu o valoare de 405 milioane de lei
  • 330.000 de carduri erau în portofoliul Victoriabank (Republica Moldova) 
  • BT Direct şi ERB Retail Services, instituții destinate acordării creditelor de consum, au devenit aceeaşi companie în 1 august. BTD are acum 200.000 de clienți şi 150.000 de carduri de credit.

Prioritățile BT până la finalul anului:

  • NEO, noua platformă de Internet Banking şi Mobile Banking, este în etapa de testare finală cu utilizatori reali. În curând va fi lansată o versiune private Beta pentru o parte dintre clienți.
  • BT va continua să susțină cu finanțări IMM-urile şi populația. Un focus aparte va fi la nivel de grup pentru clienți, în vederea eficientizării şi consolidării business-ului.

Sursa: Raport semestrial BT

Comenteaza