Garsonierele sunt cele mai căutate chirii din ultimii 10 ani. Cât a urcat prețul față de 2013

Garsonierele sunt cele mai căutate chirii din ultimii 10 ani. Cât a urcat prețul față de 2013
| Foto: Arhivă/Facebook - Chirie Cluj-Napoca

Garsonierele reprezintă categoria cu cea mai mare cerere pentru închiriere în ultimii 10 ani.

Astfel că în mai 2023 chiria medie lunară a ajuns la 331 de euro, în creştere cu 36,2%, de la 243 de euro, în mai 2013, arată datele unei companii de consultanţă imobiliară.

Garsonierele, mai scumpe cu 36% față de acum 10 ani

Datele colectate arată că, în ultimul deceniu, chiriaşii au preferat locuinţele mici, în detrimentul celor mult mai spaţioase. Prin urmare, chiria medie pentru o garsonieră a crescut cu peste 36%, iar pentru un apartamente cu 2 camere cu aproape 20%, în timp ce locuinţele cu 3 şi 4 camere au avut preţuri care au stagnat sau au scăzut cu aprope 10 procente.

Analiza mai arată că apetitul pentru închirierea unor locuinţe de lux a scăzut considerabil.

De altfel, indiferent de anul construcţiei, tipul de compartimentare sau dotări (mobilată/nemobilată), garsonierele au înregistrat creşteri pe linie ale chiriei. Astfel, singurul segment care a avut o evoluţie mai redusă este cel al garsonierelor de lux, cu puţin peste 7%, în rest, pentru toate celelalte, chiria medie lunară a crescut între 26-39%.

Peste 300 euro/lună pe o garsonieră în Cluj

Preţul mediu de închiriere pentru garsonierele din Cluj-Napoca a crescut cu 3% faţă de luna anterioară, de la 320 de euro, o chiria a ajuns la 330 euro (echivalentul a 1.623 lei), adică la aproximativ 50% distanță de salariul minim pe economie.

Totodată, şi apartamentele cu 2 camere au adus venituri în plus proprietarilor în ultimii 10 ani.

„Cei care au închiriat astfel de locuinţe încasează acum (mai 2023), în medie, cu 17,6% mai mult faţă de mai 2013. Cel mai mult s-au scumpit chiriile pentru apartamentele cu 2 camere construite recent (+21,9%) şi cele nemobilate (+24,6%). Cele vechi, livrate înainte de 1977 au avut o creştere de doar 6,2%, în timp ce apartamentele de lux, cu 2 camere, reprezintă singurul segment din această categorie pentru care chiria medie lunară este mai mică (-11,2% în mai 2023 faţă de mai 2013)", se mai precizează în comunicat.

Datele imobiliare.net arată o evoluţie foarte interesantă pentru locuinţele mari din Bucureşti propuse spre închiriere. Pentru cele mai multe dintre ele, în ultimii 10 ani chiria medie generală lunară fie a stagnat (-0,67% pentru 3 camere), fie a scăzut (-9,1% pentru 4 camere).

Analiza realizată pe segmente (anul construcţiei, compartimentare, confort) scoate în evidenţă câteva date care arată că există o antiteză între tipurile de chiriaşi.

De exemplu, apartamentele cu 3 şi 4 camere construite înainte de 1977, cele noi, livrate după 2010, cele decomandate şi cele de lux au înregistrat scăderi ale chiriei medii lunare, între 2,8% - 17,2%.

În schimb, atunci când au dorit totuşi să închiriere o locuinţă mai spaţioasă, clienţii au preferat una care nu are un grad atât de mare de confort, dar pentru care plătesc mai puţin lunar.

Astfel, un apartament cu 3 camere confort II se închiriază în mai 2023 cu 459 de euro lunar (faţă de 589 euro preţul mediu general pentru 3 camere). Cererea ridicată pentru astfel de locuinţe a crescut şi preţul. Chiria pentru acest tip de apartament este mai mare cu 34,2% faţă de acum 10 ani.

O posibilă explicaţie pentru scăderea chiriilor apartamentelor mari este legată de creşterea costurilor cu utilităţile: energie termică, gaz, electricitate. Dacă totuşi îşi doresc o locuinţă mai spaţioasă la un preţ mai mic, chiriaşii sunt dispuşi să facă un compromis legat de confort şi compartimentare.

„Se observă imediat că garsonierele sunt, în continuare, cele mai căutate şi chiriile pentru acest tip de locuinţe au crescut semnificativ, în timp ce la apartamentele mari, de 3 şi 4 camere, chiriile au stagnat. Asta înseamnă că cererea este mult mai mică pentru închirierea lor", a afirmat Dragoş Vîlceanu - fondator Asociaţia Brokerilor Imobiliari.

Imobiliare.net a efectuat o analiză a preţurilor medii de închiriere pentru locuinţele din Capitală listate pe platformă, un raport care vizează evoluţia din ultimii 10 ani, în perioada mai 2013-mai 2023. Analiza ia în calcul toate categoriile de locuinţe: garsoniere, apartamente cu 2, 3 şi 4 camere, dar şi anul construcţiei, tipul de compartimentare şi gradul de confort", arată analiza platformei imobiliare.net.

Analiza a fost realizată pe baza colectării datelor de la oferte postate pe platforma imobiliare.net în perioada mai 2013 - mai 2023.

Comenteaza