Fabrica Sanex va continua producția la Cluj

Fabrica Sanex va continua producția la Cluj
Societatea din Cluj a sistat fabricația de produse sanitare acum 15 ani | Foto: Wall Street

Austriecii de la Lasselsberger au introdus măsuri stricte de protecție pentru cei 440 de angajați ai fabricii de plăci ceramice Sanex, pentru ca producția zilnică de  25.000 mp de gresie și faianță să se desfășoare în condiții normale.

Liniile de producție ale Lasselsberger Ceramics România, deţinătorul brandului Cesarom, continuă la parametri normali, în contextul actual al pandemiei de coronavirus, conform Economica.net.

„Sănătatea angajaților noștri este cel mai important lucru în această perioadă dificilă, motiv pentru care am implementat o serie de măsuri interne pentru siguranța acestora”, a declarat Petrișor Grindeanu, Director General al Sanex.

Printre măsurile luate de către LCR se numără și limitarea accesului transportatorilor, colaboratorilor și curierilor în incinta fabricii, aceștia primind totodată materiale de protecție și dezinfectant.

Vizitele furnizorilor sau ale clienților care vin din zonele cu risc ridicat, acestea sunt complet interzise. Tot pentru protecția angajaților, anumite activități întreprinse au fost mutate în mediul online, delegațiile în și din alte țări au fost înlocuite cu videoconferințe sau cu platforme de comunicare online.

Produsele Cesarom se fabrică la Sanex, companie care a devenit, din 2004, membră a grupului Lasselsberger. Capacitatea totală de producţie din Sanex se ridică la peste 8 milioane mp anual.

Comenteaza