Fabrică poloneză cu producție la Cluj, listată la bursa de la București

Fabrică poloneză cu producție la Cluj, listată la bursa de la București

Producătorul de sisteme pluviale Raiko Transilvania Căpușu Mare s-a listat, joi, la Bursa de Valori București (BVB), pe piața AeRO. Este prima afacere antreprenorială poloneză cotată la BVB.

„Suntem prima afacere antreprenorială poloneză care a ales calea pieței de capital din România. Piața AeRO oferă un avantaj de neegalat, care ne va ajuta să ne dezvoltăm afacerea la nivel european într-un ritm accelerat”, a spus Tomasz Kurcin, fondator și administrator Unic al Raiko Transilvania.

"Sperăm astfel că vom avea ocazia de a vedea cu toții cum inovațiile propuse de această companie în domeniul acoperișurilor și al sistemelor de management al apei pluviale produc schimbări atât în situația financiară a companiei, cât și în modul în care funcționează acest sector industrial”, a menționat Ovidiu-George Dumitrescu, director adjunct al societății de brokeraj TradeVille.

„Sectorul materialelor de construcții a evoluat foarte bine în ultimii ani, pe fondul trendului pozitiv al ratei de creștere economică din România și al majorării veniturilor clasei sociale de mijloc, care, implicit, au determinat creșterea standardelor de viață ale oamenilor. Suntem încântați să avem prezente la Bursa de Valori București cât mai multe companii din această industrie, pentru că investind în acțiunile acestor companii, investitorii investesc indirect în sectorul de construcții”, a declarat Radu Hanga, președintele BVB. 

Debutul acțiunilor la tranzacționare a fost marcat printr-o deschidere oficială a ședinței, transmisă pe canalele de social media ale BVB. Anterior listării pe AeRO, Raiko a derulat două plasamente private (iulie 2019 și februarie 2020) prin care a atras aproape 1,9 milioane lei de la investitorii pe piața de capital, pentru finanțarea activității curente a societății, a eventualei extinderi a activității prin fuziuni și susținerea activităților de marketing.

Înființată în 2014, Raiko are ca principală activitate producția de sisteme de drenaj și producția, vânzarea și distribuția sistemelor complete de acoperiș de înaltă calitate și acoperișuri fotovoltaice. Ponderea cea mai mare în venituri o reprezintă sistemele de drenaj al apei pluviale (63%), urmată de acoperișuri și accesorii (19%).

Conducerea societății estimează că vânzările vor crește la 10,3 milioane de lei în 2021, pentru ca în 2022 să ajungă la 13,4 milioane. Profitul net este estimat să avanseze la 414.000 de lei în 2021, respectiv la 539.000 de lei în 2022, în condițiile în care marja se va menține la 4%. Pentru următorii cinci ani, Raiko își propune să atingă o cotă de piață de 10%, echivalentul unui volum de afaceri de 4 milioane de euro. În 2019, societatea avea o cotă de 3,25%.

Raiko are un capital social de 4,1 milioane de lei, divizat în acțiuni cu o valoare nominală de 1 leu. La începutul lunii februarie 2021, Administratorul Unic și Directorul General al Raiko Transilvania, Tomasz Kurcin, deținea împreună cu soția sa, deținea 53,25% din acțiunile Raiko Transilvania. În nume propriu, Tomasz Kurcin deține 18,21% din acțiuni, iar Tax & Capital Advisors SRL, deținută de Tomasz Kurcin și soția sa, are 35,04% din acțiuni. Un alt acționar important este Marian Marius Alexe, care deține 35,19%.

Comenteaza