Evaluatorii de la Darian s-au aliat cu o casă de avocatură din București

Evaluatorii de la Darian s-au aliat cu o casă de avocatură din București

Grupul clujean de servicii financiare Darian DRS a încheiat un parteneriat cu biroul de avocatură Mic, Ilie și Asociații. Acesta a devenit astfel primul grup cu capital integral românesc care oferă soluții complete de consultanță în zona de business. 

Strategia este de a oferi sub aceeași umbrelă servicii complete în zona consultanței de business: evaluare și consultanță financiară, consultanță fiscală, audit financiar și intern, servicii juridice, dub conceptul de ”one stop consultancy company”.

„O echipă de profesioniști din mai multe arii de competență, care-ți cunoaște îndeaproape businessul, poate să ofere cele mai bune soluții anticipând global evoluția și impactul soluției propuse”, a declarat Adrian Crivii (foto), fondator al grupului Darian DRS.

Biroul de avocatură coordonat de Stelian Mic și de Adrian Ilie are expertiză în drept comercial (guvernanță corporativă, fuziuni și achiziții), dreptul muncii, operațiuni de finanțare și aspecte de reglementare în domeniul financiar-bancar, drept imobiliar, litigii, dreptul tehnologiei, GDPR.

Prin această colaborare, Darian DRS devine primul grup cu capital integral românesc care oferă soluții complete de consultanță în zona de business: evaluare, taxe și impozite, audit, management, construcții, atragere de fonduri europene și, începând cu octombrie 2018, zona de consultanță și asistență juridică prin intermediul echipei de avocați

Darian este una dintre primele companii cu capital privat din România, fondată în 1990. Ulterior și-a orientat activitatea către serviciile de evaluare şi consultanţă în domeniul economic, management şi consultanţă financiară, fiind implicată în evaluări de la începutul procesului de privatizare din România.

Din 2014 şi-a extins activitatea pe segmentul de consultanţă fiscală (Darian DRS Tax), din 2015, pe segmentul de audit financiar (Darian DRS Audit), iar din 2017, în zona de management de proiect pentru construcții.

Comenteaza