Electrogrup construiește o rețea 5G în Finlanda

Electrogrup construiește o rețea 5G în Finlanda

Societatea clujeană de infrastructură de comunicații Electrogrup Cluj a raportat finalizarea unui sistem cu tehnologie 5G în Peninsula Scandinavă.

"Ne implicăm activ în dezvoltarea primelor rețele 5G din Europa, prin implementarea acestei tehnologii și modernizarea rețelei de telecomunicații mobile a celui de-al doilea operator telecom din Finlanda. Colegii noștri au realizat 127 de site-uri, dintre care 80% "rooftop" și 20% "tower". Proiectul s-a desfășurat în perioada când Europa se afla într-o situație critică, majoritatea țărilor închizându-și ‘’porțile’’ și oprind activitatea, în contextul pandemiei de Covid-19", a relatat conducerea Electrogrup.

Compania clujeană lucrează și la finalizarea lucrărilor de execuție și amenajare a bandei de rulare a Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, unde a sistematizat și a consolidat terenul din jurul pistei, pentru a asigura o capacitate portantă care să permită rularea în condiții de siguranță a unei aeronavelor.

Electrogrup este unul dintre cei mai activi constructori de infrastructură de telecomunicații, Smart City și construcții civile și industriale și face parte E-Infra, grup de cinci companii, alături de Netcity Telecom, Direct One, Nova Power & Gas, WESEE, cu 600 de angajați și afaceri anuale de 100 milioane de euro.

 

Comenteaza