Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: Elon Musk are o avere cam cât PIB-ul României. Să nu pierdem momentul, să-i facem o ofertă de nerefuzat

Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: Elon Musk are o avere cam cât PIB-ul României. Să nu pierdem momentul, să-i facem o ofertă de nerefuzat

Dragoș Damian, director general Terapia Cluj, afirmă că România ar trebui să profite de vizita miliardarului Elon Musk pentru a-l convinge să facă investiții în țara noastră, "care să ajute inclusiv la construcția metroului din Cluj".

În contextul vizitei miliardarului american Elon Musk în România, Dragoș Damian spune că politicienii noștri ar trebui să profite de acest moment și să-i propună lui Musk să investească în țara noastră.

„Elon Musk are o avere personală cam cât PiB-ul României, 220 miliarde de dolari - asta da coincidență! Dacă este adevărat că el și prietenii lui miliardari vin în România - țară care a făcut progrese enorme în zona de IT - poate că Președintele sau Premierul îl sună și îl roagă să rămână până marți și încearcă să îl convingă să investească un nimic pentru averea lui, 1 miliard de dolari, într-o fabrică de componente Tesla sau SpaceX. Sau de echipamente pentru construcțîi subterane, prin The Boring Company, care să ajute inclusiv la construcția metroului din Cluj. Sau în asocierea cu facultățile de medicină de la noi, prin Neuralink, pentru a dezvolta proteze neuronale. Sau poate că îl convingem să facă un centru de mentenanță pentru Twitter, pe care tocmai l-a cumpărat”, afirmă Dragoș Damian, într-un comentariu transmis redacției stiripesurse.ro.

Directorul companiei Terapia Cluj oferă și argumentele pentru care țara noastră ar fi o destinație atractivă pentru investițiile lui Elon Musk.

„Argumentul nostru pentru a aduce aici firmele lui Elon Musk? România este la noua graniță a noilor superputeri geopolitice, și va putea să exporte de aici, la cele mai mici costuri, către toate punctele cardinale ale lumii. Să nu pierdem momentul să-i facem o ofertă de nerefuzat: teren unde vrea el, utilități, pregătim muncitori și ingineri pentru nevoile lui specifice, orice, numai să investească aici. Așa au dus ungurii la ei în țară cea mai mare investiție a decadei, de 7 miliarde de dolari, pentru că acolo s-au implicat autoritățile la cel mai înalt nivel. Să nu pierdem ocazia vieții noastre, să ii rugăm pe miliardarii americani să-și facă un hub în România. Merită să încercăm, nu avem nimic de pierdut”, a mai afirmat Dragoș Damian, potrivit sursei citate.

Comenteaza