Două universităţi clujene, premiate pentru proiecte Internet of Things

Două universităţi clujene, premiate pentru proiecte Internet of Things
Universitatea Tehnică şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca au primit granturi în urma selecţiei realizate de Accenture, printr-un concurs de proiecte Internet of Things (IoT).

Conceptul defineşte o lume în care toate obiectele (maşini, aparate electrocasnice, sisteme de iluminat, dispozitive mobile) sunt conectate prin internet. Accenture a nominalizat patru proiecte propuse de echipe diferite. Acestea sunt formate din 4-5 studenţi coordonaţi de un profesor specializat în tehnologiile IoT şi de un manager de proiect din cadrul Accenture.
 
Proiectele au fost selectate de o comisie specializată, pe baza dezvoltării de tehnologii IoT şi a potenţialului implementării acestora în cazuri concrete din industrie. Accenture va contribui la implementarea acestora până la finalul lunii august. Proiectele vor fi prezentate în workshop-uri la care vor participa reprezentanţi ai mediului universitar şi ai companiei.
 
"Considerăm că această iniţiativă de implicare în zona de cercetare-dezvoltare întăreşte colaborarea foarte bună dintre compania noastră şi universităţile din România, venind în sprijinul învăţământului superior, care stă la baza creşterii tinerilor talentaţi, de care companiile de IT din România au nevoie", a declarat Janos Egly, directorul diviziei Accenture România. 
 
Programul a inclus universităţi interesate de proiecte care să aducă soluţii viabile pentru identificarea şi eliminarea riscurilor care apar odată cu dezvoltarea IoT şi a atras 10 propuneri de proiecte, venite din partea universităţilor din Cluj-Napoca şi din Târgu-Mureş.
 
Accenture este un grup global de servicii profesionale pentru companii din domeniile financiar-bancar, telecomunicaţii, auto, producţie, bunuri de larg consum, energie, cu 2.500 de angajaţi în România, la Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Iaşi. 

Comenteaza