Directorul Terapia: “E improbabil să avem un vaccin anticoronavirus anul acesta”

Directorul Terapia: “E improbabil să avem un vaccin anticoronavirus anul acesta”

Distanțarea personală, purtarea măștii în locurile publice și igiena mâinilor sunt măsurile care ajută la reluarea vieții sociale, relansarea economiei și evitarea unei catastrofe sanitare în sezonul rece, susține reprezentantul Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România.

PRIMER atrage atenția că, în ciuda eforturilor fără precendent ale statelor lumii, oamenilor de știință și industriei farmaceutice, este improbabil că 2020 să aducă un tratament pe deplin eficient împotriva COVID-19 și cu atât mai puțin un vaccin care să poată fi utilizat la scară largă.

“Se află în diverse etape de dezvoltare și studii clinice 20 de tratamente medicamentoase și 70 de tipuri de vaccinuri,  un efort de cercetare la care sunt angrenate 250 de centre universitare, 100 de companii farmaceutice și 100.000 de voluntari sănătoși și pacienți, inclusiv din Romania” a comentat managerul Terapia Cluj, Dragoș Damian, director executiv al PRIMER.

“Există semnale încurajatoare despre unele medicamente care pot trata simptomele infecției, reduce gravitatea bolii sau scurta durata ei, însă sunt necesare cercetări care să identifice care este cel mai eficient medicament împotriva noului coronavirus care să fie în același timp sigur pentru pacient.

Eforturile care se fac la nivel mondial pentru găsirea unui vaccin sunt chiar mai consistente, însă sunt obligatorii perioade mai lungi de studii clinice și analize pentru a se găsi o formulă sigură și eficientă.

În contextul întârzierii punerii pe piață a unui medicament sau vaccin, PRIMER recomandă populației să practice cu responsabilitate distanțarea individuală de 1,5 m, purtarea măștii în toate locurile publice și igiena mâinilor cu săpun și dezinfectant, așa cum o cer specialiștii”, atenționează organizația.

“Sunt măsurile care trebuie să devină reflexe în următoarea perioadă pentru a ne pregăti în confruntarea cu un eventual val doi de coronavirus. Aceste gesturi simple vor ajuta și la prevenirea transmiterii altor boli contagioase, specifice sezonului rece.

Ne dorim cu toții să ne reluăm o viață socială cât mai aproape de normalitate și mai ales să evităm o criză economică prin revenirea tuturor la activitățile profesionale de dinainte de începerea pandemiei. Aceste lucruri sunt posibile numai prin respectarea riguroasă a celor trei măsuri” a adăugat Damian.

Fabricile de medicamente din România nu și-au întrerupt activitatea în perioadele de urgență și alertă și nu au înregistrat niciun caz de infecție deoarece au respectat procedurile interne și indicațiile autorităților. Din PRIMER fac parte cele mai importante 19 fabrici de medicamente din țară.

Comenteaza