Directorul Automobile Dacia: “Nu se poate să n-ai autostradă între Pitești și Cluj”

Directorul Automobile Dacia: “Nu se poate să n-ai autostradă între Pitești și Cluj”
Șeful Renault în România este nemulțumit de starea infractructurii rutiere | Foto: Economica.net

Lipsa lipsei autostrăzilor este principala problemă cu care se confruntă în România francezii de la Renault, susține Christophe Dridi, directorul general al Automobile Dacia. El spune că este anormal să nu existe o șosea de mare viteză spre Europa de Vest.

"Industria auto reprezintă 14% din produsul intern brut al României. Am fost întrebat care sunt priorităţile industriei auto din România, iar la Automobile Dacia avem patru; prima este infrastructura rutieră, în mod clar. A doua este lupta împotriva invaziei maşinilor cumpărate la mâna a doua, cele second-hand au invadat străzile din România", a declarat acesta, în cadrul unei reuniuni dedicate viitorului Europei şi al economiei româneşti.

Acesta a subliniat că problema autostrăzilor din România nu se limitează la lipsa tronsonului Piteşti - Sibiu, ci este nevoie de construirea de autostrăzi către frontiera vestică, pentru conectarea cu Europa Occidentală.

"Este interesant faptul că atunci când vorbim despre infrastructură vorbim doar despre autostrada Piteşti - Sibiu. Este normal şi e corect, dar să vă spun cum arătau lucrurile când am venit în România, în 2016. Atunci am fost numit managerul fabricii de la Mioveni şi împreună cu echipa mea am vrut să mergem în afara uzinei, ca să vedem care este situaţia, priorităţile principale.

Întrucât digitalizarea era extrem de importantă pentru mine şi auzisem că Bosch cu fabrica din Cluj-Napoca erau cei mai buni, ne-am spus că trebuie să îi contactăm şi am mers la ei. Dar când eşti la Mioveni şi vrei să mergi la Cluj ai parte de o surpriză - mi-am spus că este imposibil. “Acesta este drumul către Europa de Vest? M-a surprins această situaţie, deoarece majoritatea afacerilor noastre de aici din România presupun legături cu Europa de Vest", a subliniat Christophe Dridi.

Acesta a confirmat că este mereu în postura de a face presiuni constante pentru construirea autostrăzii Piteşti - Sibiu. "Da, este extrem de importantă şi trebuie să ne axăm pe dezvoltarea sa. Facem mereu presiuni peste presiuni pentru Piteşti-Sibiu", a precizat Dridi.

El a amintit că industria auto are nevoie şi de infrastructură de transport pe căi ferate şi navale. "Nu doar această autostradă e cea de care avem nevoie, pentru dezvoltarea industriei auto avem 12 priorităţi cât se poate de concrete, unele au legătură cu infrastructura rutieră, autostrăzile, altele cu căile ferate, care sunt din nou extrem de importante, şi nu vreau să vă mai amintesc o dată care este media vitezei unui tren în România. La fel, nivelul infrastructurii maritime - avem şansa să avem un port, la Constanţa, şi la fel, transportul multi-modal, care reprezintă o bună soluţie", a explicat directorul Automobile Dacia.

Acesta a mai amintit că proximitatea companiilor furnizoare este importantă pentru industria auto. "A treia prioritate are legătură cu educaţia, cu sistemul dual de învăţământ. Mai departe ca priorităţi este integrarea locală: este foarte important să ai aproape de tine furnizorii - cu cât suntem mai integraţi, cu atât lucrurile funcţionează mai bine. Iar în al cincilea rând, competitivitatea, care nu este o opţiune, este obligatorie, şi trebuie să răspundem acestei nevoi", a încheiat Christophe Dridi.

Comenteaza