Cu cât s-a scumpit carnea de miel înainte de Paște. Costă o mică avere

Cu cât s-a scumpit carnea de miel înainte de Paște. Costă o mică avere
| Foto: ArturVerkhovetskiy/Depositphotos.com

Românii se gândesc să înlocuiească anul acesta carnea de miel cu cea de pui sau curcan, în condițiile în care prețul kilogramului de miel aproape s-a dublat.

Cei care vor să aibă de Paște carne de miel pe masă trebuie să scoată din buzunar mai mulți bani față de anul trecut. Un kilogram a ajuns să coste chiar și 50 de lei.

Crescătorii de oi spun că au mărit prețul pentru că plătesc mai mult pentru furaje și carburant. Între timp, autoritățile fac controale în trafic și în pieţe pentru a evita transporturile ilegale de carne de miel, dar și pentru a se asigura că sunt respectate regulile sanitare. 

Un kilogram de carne costă în magazine și 50 de lei, iar în aceste condiții oamenii spun că se vor orienta spre pui sau curcan. Şi în piețe, prețul unui kilogram de carne de miel este de 40 de lei.

Motivul real scumpirii, spun crescătorii, sunt costurile mari la furaje. Anul trecut, prețul unui kilogram de carne de miel la carcasă era în jur de 25 de lei. În schimb, în mediul online, kg de carne de miel în viu costă 25 de lei. În tot acest timp, autoritățile au demarat deja controale la agenții economici care pun în zare carne și produse din carne, transmite Rador.

Comenteaza