Creşterea euro anihilează ieftinirile din imobiliare

Creşterea euro anihilează ieftinirile din imobiliare
Evoluţia cursului leu / euro anihilează ieftinirea apartamentelor, arată un raport al imobiliare.ro.

Potrivit datelor imobiliare.ro, preţurile apartamentelor din marile oraşe ale ţării s-au situat în unanimitate pe un trend descendent în prima parte a anului. Variaţia puternică a cursului euro din ultimele şase luni a făcut însă ca, în majoritatea cazurilor, apartamentele scoase la vânzare să fie, de fapt, mai scumpe în lei, cu până la 4%, comparativ cu începutul anului. „Astfel, deşi proprietarii de apartamente noi şi vechi şi-au mai redus pretenţiile în acest an, efectele nu sunt resimţite la modul real de către cumpărători", arată raportul.


În Cluj-Napoca, Indicele imobiliare.ro indica, la sfârşitul lunii iunie, o valoare de 906 euro pe metru pătrat util, faţă de 948 de euro pe metru pătrat util la începutul anului, ceea ce echivalează cu o scădere de aproximativ 4,4%. În fapt însă, preţurile locuinţelor din oraş s-au menţinut relativ stabile pe parcursul acestui an, cu o creştere de 0,1% la şase luni a preţului exprimat în lei, arată raportul imobiliare.ro.


În Bucureşti, scăderea înregistrată de preţurile exprimate în euro pentru locuinţele vechi şi noi în primele şase luni ale anului s-a situat la aproximativ 4%, conform Indicelui imobiliare.ro. Astfel, dacă la începutul lui 2012 preţul mediu solicitat de proprietarii din Capitală era de 1.179 de euro pe metru pătrat util, la finele lunii iunie pretenţiile acestora scăzuseră la 1.132 de euro pe metru pătrat util. Raportându-ne însă la valoarea în lei a locuinţelor din Bucureşti, vom observa că tendinţa descendentă a preţurilor a fost contrabalansată de creşterea euro. În practică, apartamentele noi şi vechi sunt acum mai scumpe cu circa 0,6% faţă de începutul anului, luând în considerare cursul valabil în 4 ianuarie (de 4,3219 RON pentru un euro) comparativ cu valoarea maximă înregistrată în această săptămâna de moneda europeană (4,5275 lei).


Pentru Timişoara, Indicele imobiliare.ro afişa o valoare de 810 euro pe metru pătrat la începutul lunii ianuarie. Acum, acelaşi indicator arată o valoare de 796 de euro pe aceeaşi unitate de suprafaţă, cu aproximativ 1,7% mai puţin decât în urmă cu şase luni. În lei însă, apartamentele din principalul oraş din vestul ţării sunt acum cu 2,9% mai scumpe faţă de acum şase luni, cumpărătorii trebuind să plătească un plus de aproximativ 103 lei pe un metru pătrat.


În Constanţa, preţul cerut pentru apartamentele vechi şi noi la începutul lui 2012 era de 926 de euro pe metru pătrat util, cu 3,2% mai mult decât preţul mediu din luna iunie, respectiv 894 de euro pe metru pătrat. Raportat în lei însă, locuinţele de la malul mării sunt, de fapt, mai scumpe cu 1,1% faţă de luna ianuarie.


Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în alte mari oraşe ale ţării. În Braşov, spre exemplu, la începutul lui 2012 un apartament costa, în medie, 859 de euro pe metru pătrat util. Acum, preţul mediu cerut pe aceeaşi unitate de suprafaţă se ridică la 853 de euro, teoretic cu 0,8% mai puţin decât în ianuarie. Practic însă, locuinţele braşovene sunt, de fapt, cu 4% mai scumpe faţă de începutul anului (149,45 lei pe metru pătrat util).

 

Etichete
Comenteaza