Comercianții din Cluj, obligați să își conecteze casele de marcat la fisc

Comercianții  din Cluj, obligați să își conecteze casele de marcat la fisc

Finanțele clujene au anunat că firmele mari vor trebui să își conecteze aparatele de marcat la sistemul informatic al finanțelor până în vară, iar cele mici, până în iarnă.

Toate categoriile de contribuabili își pot conecta aparatele de marcat electronice fiscale la sistemul informatic al Ministerului Finanțelor - Agenția națională de Administrare Fiscală (ANAF), procedura începând din 31 martie. 

"Este un pas important atât în ceea ce privește digitalizarea administrației fiscale și creșterea gradului de colectare, cât și pentru ușurarea sarcinilor contribuabililor, care nu vor mai fi nevoiți să depună lunar anumite declarații.

Calendarul de implementare a fost realizat în consultare cu asociațiile tehnicienilor de service, astfel încât toți contribuabilii vor putea conecta aparatele de marcat, fără a exista sancțiuni în următoarele trei luni. Încurajez toți contribuabilii să se înscrie în Spațiul Privat Virtual (SPV) pentru a facilita procesul de conectare", a declarat ministrul finanțelor, Alexandru Nazare.

Operatorii economici care dețin aparate de marcat instalate în zone deservite de rețele de comunicații au obligația să întreprindă demersurile necesare pentru conectarea lor la sistemul informatic al MF-ANAF. Termenele limită de conectare sunt 30 iunie pentru aparatele deținute de operatorii economici încadrați în categoria marilor contribuabili și 30 noiembrie pentru contribuabilii mici și mijlocii.

Obținerea profilului de către distribuitorii autorizați și unitățile acreditate de service în vederea conectării aparatelor de marcat la sistemul informatic MF-ANAF se poate face prin intermediul contului creat în sistemul SPV de către aceștia. Distribuitorii autorizați și unitățile acreditate de service pot descărca în bloc până la 1.000 de profiluri de conectare.

Comenteaza