Clujul scrie istorie la bursă. Brokerii locali vor susține în premieră lichididatea companiilor

Clujul scrie istorie la bursă. Brokerii locali vor susține în premieră lichididatea companiilor

Bursa de Valori București (BVB) a stabilit cadrul general care permite implementarea conceptului de market maker al emitentului (MME). Din această lună, BRK Financial Group devine primul MME tranzacționat la BVB.

BVB, instituție fundamentală a pieței de capital, a stabilit cadrul general care permite implementarea conceptului de MME. Din august, BRK a devenit primul MME tranzacționat la BVB. Este vorba de producătorul de instalaţii de încălzire prin inducţie AAGES Târgu-Mureș, listat la BVB în urmă cu doi ani.

MME este participantul la sistemul de tranzacționare al BVB care și-a asumat rolul de a susține lichiditatea unui instrument financiar, în baza unui contract încheiat cu emitentul instrumentelor financiare respective și cu BVB.

„Este pentru prima dată când un intermediar semnează un contract direct cu un emitent pentru susținerea lichidității. Acest lucru a devenit posibil pentru că am reușit să stabilim cadrul general de derulare al programului. Market Maker-ul Emitentului devine astfel o realitate care creează premisele de îmbunătățire a lichidității. Ne-am dori că tot mai mulți emitenți să urmeze acest exemplu și să folosească această oportunitate”, a declarat Adrian Tănase, CEO al BVB.
„Obiectivul urmărit de către AAGES prin semnarea unui contract privind activitatea de market maker pe piață reglementată la vedere cu BRK este creșterea lichidității acțiunilor firmei și, prin aceasta, sporirea încrederii investitorilor potențiali interesați în achiziționarea acțiunilor AAGES”, a precizat Gabor Molnar, director general al AAGES.
„Angajamentul nostru privind dezvoltarea pieței de instrumente financiare locale se concretizează prin lansarea unui nou serviciu oferit de BRK, respectiv cel de market making pentru acțiunile unui emitent dinamic și care, probabil, va avea o altă vizibilitate în rândul investitorilor odată cu creșterea lichidității tranzacțiilor. Sperăm să putem transfera din expertiză dobândită în ultimii ani că emitent și furnizor de lichiditate pe produsele structurate tranzacționate la BVB (certificate turbo și certificate cu capital protejat) și pe piața spot, să contribuim la creșterea volumelor tranzacționate pe bursă locală, dezideratul comun al participanților la piață”, a spus Răzvan Raț, director adjunct al BRK Group.

La începutul acestui an, Cătălin Mancaş a demisionat din funcţia de director general adjunct al societății de servicii de investiții financiare BRK. Acesta a rămas doar membru în Consiliul de Administraţie al societăţii cu sediul în Cluj. Mancaş era autorizat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) ca adjunct al BRK în iulie 2018.

VEZI Demisie la vârf la fosta Broker

Şerban Naşcu şi-a început activitatea în calitate de director general şi conducător al societăţii, el urmând să asigure conducerea executivă a emitentului împreună cu adjunctul Răzvan Raţ. Naşcu are o experienţă de peste 15 ani în domeniul financiar - bancar. Raţ a fost numit în poziţia de director adjunct în 2018. 

BRK a ieşit din acţionariatul producătorului de cărămizi Cemacon Cluj, după ce a vândut 16,6 milioane de acţiuni, cu 5,1 milioane lei. Fondul de investiţii finlandez KJK II a făcut o mișcare similară, în timp ce compania autohtonă Dedeman a devenit acționariar majoritar.

ASF a aprobat în 2016 schimbarea denumirii Broker în BRK Financial Group. Societatea de brokeraj pe piaţa de capital şi-a extins activitatea pe piaţa de servicii de intermediere de asigurări, având calitatea de asistent în brokeraj al Confident Broker de Asigurare.

BRK poate deţine şi prelucra documentele cu regim special înainte de a le preda către brokerul de asigurare. Intermedierea asigurărilor se face doar în agenţiile autorizate acesteua, de către agenţii de servicii de intermediere financiară care au obţinut autorizaţia ASF pentru brokeraj de asigurări.

Comenteaza