Clujul, în continuare în topul tranzacţiilor imobiliare

Clujul, în continuare în topul tranzacţiilor imobiliare

În luna iulie 2020, au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 50.153 de imobile, cu 3.335 mai multe faţă de luna iunie 2020.

Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, în luna iulie a acestui an este cu 737 mai mic faţă de perioada similară a anului trecut.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna iulie 2020, în Bucureşti - 9.017, Cluj - 3.484 şi Ilfov - 3.395. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Olt - 197, Caraş Severin - 235 şi Mehedinţi - 312.

Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în luna iulie 2020, a fost de 26.730, cu 12.460 mai mic faţă de luna iulie 2019. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în Bucureşti - 5.827, Timiş - 3,341 şi Ilfov - 1,672. La polul opus, se află judeţele Mehedinţi - 59, Harghita - 69 şi Covasna - 75.

Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a şaptea lună a anului 2020 sunt Timiş - 675, Cluj - 485 şi Dolj - 471.

Comenteaza