Clujul imobiliar conduce în topul scumpirilor la nivel naţional. Preţul/mp în aprilie

Clujul imobiliar conduce în topul scumpirilor la nivel naţional. Preţul/mp în aprilie
Veşti proaste pentru cei ce vor să-şi cumpere locuinţe în 2017. Un al patrulea mare oraş al ţării a depăşit pragul de 1.000 euro/mp. De asemenea, Clujul conduce în topul scumpirilor la nivel naţional în aprilie.

Constanţa devine al patrulea mare oraş al ţării, în care preţurile locuinţelor depăşesc pragul de 1.000 de euro/mp, indicele Imobiliare.ro înregistrând un avans de 2,1% în aprilie, de la 992 de euro la 1.013 euro/mp. Luna trecută, în Constanţa, unităţile locative din blocurile vechi s-au scumpit cu 2,2% (de la 992 la 1.014 euro pe metru pătrat), iar cele noi s-au apreciat cu 1,4% (de la 993 la 1.007 euro pe metru pătrat).

Locuinţele din Cluj-Napoca au înregistrat o creştere generală de 2,7% (de la 1.260 la 1.294 de euro pe metru pătrat), ce contribuie la diferenţa de 8% faţă de perioada similară a anului precedent (când o locuinţă ajungea la 1.198 de euro pe metru pătrat). În aprilie, preţurile au crescut, în medie, cu 2,2% (de la 1.315 la 1.344 de euro pe metru pătrat) în cazul apartamentelor vechi şi, respectiv, cu 2,6% (de la 1.196 la 1.227 de euro pe metru pătrat) în cazul celor noi.

În Bucureşti, pretenţiile vânzătorilor de apartamente s-au majorat cu 2,2% în aprilie (de la 1.175 la 1.201 euro pe metru pătrat util) şi cu 7,1% în ultimul an (de la 1.121 de euro pe metru pătrat util). Locuinţele din blocurile vechi s-au scumpit cu 1,6% luna trecută, ajunând la 1.130 de euro pe metru pătrat util, iar cele noi au consemnat un avans de 2,5%, până la 1.256 de euro pe metru pătrat util.


În Braşov, locuinţele s-au apreciat cu 1,1% în ultima lună (de la 925 la 935 de euro pe metru pătrat util), şi sunt acum cu 1,3% mai scumpe decât în perioada similară a anului precedent (când costau 923 de euro pe metru pătrat util). Aşteptările vânzătorilor au crescut în aprilie cu 0,9% pe segmentul apartamentelor vechi, până la 938 de euro pe metru pătrat şi, respectiv, cu 1,2% pe piaţa nouă, până la 923 de euro.

În Iaşi, preţurile cerute de proprietari au scăzut la 909 euro de la 914, în aprilie. Apartamentele vechi s-au apreciat cu 2,6% (de la 885 la 908 euro pe metru pătrat), iar cele noi s-au ieftinit cu 2,4% (de la 931 la 909 euro pe metru pătrat).

Potrivit indicelui Imobiliare.ro, preţurile în Timişoara au crescut cu 1,6% în aprilie, de la 1.065 la 1.082 de euro pe metru pătrat, cea din urmă valoare fiind cu 8,2% mai mare decât cea valabilă în perioada similară din 2016, respectiv 1.000 de euro pe metru pătrat util. Apartamentele vechi s-au scumpit cu 1,3% luna trecută (de la 1.067 la 1.081 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 2,2% (de la 1.059 la 1.082 de euro pe metru pătrat).

Comenteaza