Cluj-Napoca, lider la scumpiri pe piața imobiliară. Periferia, soluția pentru mulți cumpărători. Care sunt cele mai scumpe zone?

Cluj-Napoca, lider la scumpiri pe piața imobiliară. Periferia, soluția pentru mulți cumpărători. Care sunt cele mai scumpe zone?

Piața imobiliară din România trece printr-o schimbare vizibilă.

Tot mai multe ansambluri rezidențiale se ridică la marginea orașelor, promovate de dezvoltatori drept „oaze de liniște” sau „locuințe premium la câteva minute de centru”. Însă, realitatea din teren diferă adesea de imaginea strălucitoare din pliante și reclame.

Extinderea urbană împinge tot mai mult granițele orașelor, iar cumpărătorii descoperă rapid că drumul spre noua casă înseamnă deseori noroi, praf și gropi, cu asfaltul promis „în curând”. În locul unui peisaj urban, sunt întâmpinați de câmpuri, tractoare și turme de oi.

O altă problemă majoră este lipsa infrastructurii de bază. Multe dintre aceste cartiere noi nu au supermarketuri, școli, grădinițe sau cabinete medicale, ceea ce obligă locatarii la navete zilnice lungi, chiar și pentru cele mai simple nevoi.

De ce aleg totuși românii periferia? Motivele sunt clare: prețurile tot mai mari din zonele centrale îi împing să caute alternative mai accesibile la marginea orașelor. 

Cluj-Napoca

Prețurile au continuat să crească pe piața clujeană în trimestrul II. În ultimul an, avansul a fost unul considerabil, cu 15%, potrivit datelor Imobiliare.ro. Cumpărătorii au plătit, în intervalul aprilie-iunie 2025, peste 2.200 euro/mp util, chiar și în cele mai ieftine zone din oraș. În cele mai scumpe zone, prețurile solicitate de proprietari și dezvoltatori au depășit pragul de 3.100 euro/mp util.

Cluj-Napoca, lider la scumpiri pe piața imobiliară. Periferia, soluția pentru mulți cumpărători. Care sunt cele mai scumpe zone?

București

Prețul mediu pe metru pătrat în capitală a atins pragul de 1.937 de euro. Prețurile solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare în Capitală au continuat să urmeze un trend ascendent pe parcursul trimestrului II. Cumpărătorii au ajuns, astfel, să achite în ultimii doi ani cu 25% mai mult pentru fiecare metru pătrat.

Cluj-Napoca, lider la scumpiri pe piața imobiliară. Periferia, soluția pentru mulți cumpărători. Care sunt cele mai scumpe zone?

Una dintre zonele care a înregistrat o creștere puternică la nivelul prețurilor este Grozăvești- Politehnică. Aceasta a ajuns printre cele mai scumpe din oraș, după un avans anual cu 16%.

Timișoara

Timișoara rămâne unul dintre cele mai accesibile orașe mari din țară pentru cei care își doresc să facă o achiziție imobiliară. Cu toate acestea, în ultimul an prețurile au crescut pe plan local cu 11%, potrivit datelor Imobiliare.ro. O zonă în care prețurile apartamentelor au crescut puternic este Tipografilor. Aceasta a ajuns cea mai scumpă din oraș, pe parcursul trimestrului II, după un avans cu 7% înregistrat în ritm trimestrial și de 24% în ritm anual.

Cluj-Napoca, lider la scumpiri pe piața imobiliară. Periferia, soluția pentru mulți cumpărători. Care sunt cele mai scumpe zone?

Dilema cumpărătorilor: preț vs. locație

Mulți români se confruntă cu o alegere dificilă: să plătească mai mult pentru o locație centrală sau să accepte un preț mai mic pentru un apartament „la marginea lumii”.

„Una este să stai în periurban, dar să poți ajunge într-un interval de timp decent acolo unde ai treabă, unde vrei să-ți petreci timpul sau unde este nevoie. Și alta este să locuiești de-a dreptul în câmp, cu vecinătatea redusă la acel spațiu verde, mioritic, cu oi care behăie dimineața. Sigur, e romantic, dar poate că nu așa vrei să locuiești”, declară Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro, care mai subliniază că extinderea orașelor este normală, dar infrastructura ar trebui să primeze, iar oamenii trebuie să fie conștienți de ceea ce cumpără și să nu se lase păcăliți de materialele promoționale.

Comenteaza