Cinematografele vin din spate și încep să recupereaze pierderile din pandemie

Cinematografele vin din spate și încep să recupereaze pierderile din pandemie
| Foto: withGod - Depositphotos.com

Piaţa cinematografelor din România a început să recupereze scăderile pe care le-a înregistrat în perioada pandemiei, ajungând la aproape 4,7 milioane de clienţi în 2021, însă este încă departe de cifrele consemnate în perioada 2016-2019, când media anuală era de 13 milioane spectatori.
 

Cinematografele au avut 7,9 milioane de spectatori cumulat în anii 2020 şi 2021, reprezentând 60% din media anuală întregistrată în perioada 2016-2019, de circa 13 milioane de spectatori, aşa cum reiese din datele Centrului Naţional al Cinematografiei, analizate de firma de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefiled Echinox.

Din 2016 şi până în 2019, cinematografele au înregistrat o medie de circa 13 milioane de spectatori, ceea ce înseamnă că, în medie, în fiecare lună mai mult de un milion de români au mers la cinema.

În 2020, primul an de pandemie, numărul persoanelor care au vizionat producţii cinematografice a totalizat 3,3 milioane, iar 2021, când restricţiile legate de COVID-19 au fost ridicate parţial, numărul acestora a crescut la aproape 4,7 milioane, un total ce corespunde unei medii lunare de 391.000 de spectatori.

Frecvenţa vizitelor a scăzut de la 0,68 în 2019 la 0,17 în 2020, în timp ce în 2021 a fost înregistrată o creştere până la nivelul de 0,24 de persoană. Deşi pandemia a dat o lovitură grea sectorului cinematografelor, multe provocări se manifestau deja înainte de criza sanitară.

Astfel, după o perioadă între 2013 şi 2017 în care frecvenţa vizitelor la cinema a fost în continuă creştere, în 2018 acest indicator a scăzut.

Comenteaza