Cât a crescut averea celor mai bogați oameni din lume și când ar putea dispărea sărăcia mondială

Cât a crescut averea celor mai bogați oameni din lume și când ar putea dispărea sărăcia mondială
| Foto: SarkisSeysian - Depositphotos.com / Fotografie ilustrativă

Cei mai bogați cinci oameni ai lumii și-au dublat averile din pandemie și până acum.

Cei mai bogaţi cinci oameni din lume şi-au mai mult decât dublat averile, ajungând la 869 de miliarde de dolari din 2020. Cei mai săraci 60% din populaţie - aproape 5 miliarde de oameni - au pierdut bani.

Datele Wealth X şi Forbes arată că averea combinată a primilor cinci cei mai bogaţi oameni din lume - Elon Musk, Bernard Arnault, Jeff Bezos, Larry Ellison şi Mark Zuckerberg - a crescut cu 464 de miliarde de dolari, adică 114%, relatează The Guardian, citat de Mediafax.

În aceeaşi perioadă, averea totală a celor mai săraci 4,77 miliarde de oameni - care reprezintă 60% din populaţia mondială - a scăzut cu 0,2% în termeni reali.

Conform unui raport al organizaţiei Oxfam, diferenţa uriaşă dintre bogaţi şi săraci va creşte.

În acelaşi timp, raportul avertizează că, dacă tendinţele actuale continuă, sărăcia mondială nu va fi eradicată decât peste 229 de ani.

„Oamenii din întreaga lume muncesc mai mult cantitativ şi mai mult timp, adesea pentru salarii mici, în locuri de muncă precare şi nesigure", se arată în raport.

"În 52 de ţări, salariile medii reale a aproape 800 de milioane de angajaţi au scăzut. Aceşti angajaţi au pierdut în total 1,5 miliarde de dolari în ultimii doi ani, echivalentul a 25 de zile de salarii pierdute pentru fiecare."

Comenteaza