Cartierul de lux al Clujului. Mall-ul ca magnet imobiliar GALERIE FOTO

Cartierul de lux al Clujului. Mall-ul ca magnet imobiliar GALERIE FOTO
Marele complex comercial din Gheorgheni, miile de studenţi concentraţi aici şi cele 200 de hectare de spaţiu verde, cu multe lacuri, atrag o mulţime de investitori. Apartamentele de lux, ultima tendinţă în zonă, sunt ridicate în mare viteză, preţurile de vânzare trec de 200.000 de euro, iar chiria lunară ajunge la 750 de euro.

Grand Park Residence (GPR) promite a fi „cel mai mare proiect rezidenţial ce urmează a fi livrat în Cluj-Napoca” şi e situat pe str. Soporului, lângă Parcul Cartodrom. Arhitectura este realizată de biroul de urbanism Arhimar, structura, de MTHP, antreprenor general fiind CH Transbeton Construcţii. Lucrările la imobilul 1 au început în iulie, iar termenul de finalizare este 31 iulie 2017.
 
Suprafaţa locuită se ridică la 75.440 mp, cuprinde 900 de apartamente şi tot atâtea locuri de parcare, iar pentru mobilarea locuinţelor există un parteneriat cu Rovere Mobili. „Noi suntem dezvoltatorii, iar primele apartamente vor fi date în folosinţă anul viitor. Ritmul de construire a acestora va fi dat de cererea din piaţă”, susţine Georgiana Man, director de comunicare la Bonjour Residence - Nobila Casa.  
 
Dezvoltatorii mizează pe prezenţa în zonă a Iulius Mall (trafic lunar de 1 milion de persoane), a Facultăţii de Ştiinţe Economice - FSEGA şi a Universităţii Dimitrie Cantemir (total de 7.000 de studenţi). Accesul în complex se va face cu barieră. Blocurile din primul imobil vor avea 10 etaje, dintre care două retrase, cu 173 de apartamente. Un apartament de 1 cameră are o suprafaţă utilă de 40 mp, cu două camere 52-56 mp, cu trei camere, 67-75 mp, cu patru camere, 95 mp.  
 
Preţul începe de la 1.050 euro/mp util, în stadiu semifinisat, la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată (TVA) de 5% dacă viitorul client este la prima achiziţie. În cazul în care a mai achiziţionat o locuinţă nouă cu cotă redusă după 2008, TVA devine 20%. Apartamentele finisate au băi placate cu ceramică şi mobilier; bucătăriile, faianţă şi pardoseală de plăci ceramice; încăperile, parchet laminat; uşile, folie melaminată; pereţii, vopsea lavabilă albă.  


 
Birouri lângă lăcaş de cult

Riviera Luxury Residence cuprinde apartamente de lux de 2-4 camere, fiind amplasat lângă FSEGA. Ţinta asumată a dezvoltatorului o reprezintă tinerii profesionişti şi cuplurile cu copii. Ansamblul a fost terminat în 2015, se află în curs de certificare BREEM pentru „clădire verde” şi beneficiază de centru beauty & spa, piscină interioară, cafenea.

Apartamentele sunt dotate cu bucătării americane, deschise spre living şi dressing-uri, iar ele se predau fie în stadiu semifinisat, fie finisat, cu costuri adiţionale. Ca parteneri figurează Cadoro Mobili, Woodcore şi Piastrelle. Riviera este clădire rezidenţială de clasă energetică A.

„Imobilul a fost astfel proiectat încât un apartament de trei camere, de 80 mp, să nu depăşească un cost total cu energia termică de 250 euro/an”, conform dezvoltatorilor. Locuinţele au bucătării americane, deschise spre living, şi dressing-uri. Apartamentele cu 4 camere au suprafaţa utilă de 116-120 mp; de trei camere, 68-98 mp; de două camere, 45-61 mp.

Preţurile fără TVA pornesc de la 80.054 euro pentru 2 camere, de la 108.114 euro pentru 3 camere, de la 221.227 euro pentru 4 camere. Cele cu grădină (2-3 camere) au preţuri de pornire de la 87.074 euro. Partea rezidenţială va fi completată de o clădire de birouri, Riviera Office, iar astfel lăcaşul de cult situat pe deal, pe aleea Slănic, va fi aproape lipit de noile construcţii.

Constructor rural pe Teodor Mihali

Pe str. Teodor Mihali nr. 62, societatea clujeană Nathex Buildings ridică un imobil mixt cu cinci etaje şi 125 de apartamente, început în primăvară, cu termen de finalizare martie 2018, conform autorizaţiei eliberate de municipalitate. Proiectant este Arhimar Serv Cluj, antreprenor general, Hexagon Structures Gilău, iar constructor, Natanael Com Serv Cicărlău (judeţul Maramureş).  
 
Dezvoltatorul îi are ca asociaţi pe Florin Mariş şi pe Vasile Macovei Onea. Noul ansamblu este promovat chiar pe gardul de la Riviera. Prin agenţia Imofinder, un apartament semifinisat cu 1 cameră (39 mp) costa 50.833 euro; unul de 2 camere (52 mp), 62.900 euro; unul de 3 camere (68 mp), 82.628 euro, iar unul de 4 camere (104 mp), 126.625 de euro.  


 
Toată lumea vrea eficienţă energetică

Pe aceeaşi stradă, aproape de capătul de linie de transport public, constructorul Studium Green Cluj (SGC) a demarat un nou ansamblu, însă ca beneficiar al autorizaţiei de desfiinţare şi demolări pentru construcţii existente figurează Agromec Unu SA. SGC derulează acum proiectele Venus (Iulius Mall), Avangard (Mărăşti), Vista (locaţie încă neprecizată) şi a terminat deja Green Campus (Teodor Mihali) – 600 de apartamente şi Vision (str. Răsăritului) – 177 apartamente.

Dezvoltatorul se axează pe construcţii sustenabile, respectiv pe imobile cu certificare ecologică (BREEAM). Studium Green este deţinută de omul de afaceri Dorin Bob, cel care controlează societăţile Mib Prodcom Cluj (produsele agroalimentare Arovit) şi Profelis Sibiu (distribuţie de materiale de construcţii).  


 
Blocuri ridicate pe fund de lac
 
Între lacurile 1 şi 3 din Gheorgheni sunt în fază finală două mari ansambluri, faţă în faţă. „Apartamentele din blocul de lângă Park Lake Residence (PLR) erau printre cele mai scumpe din Cluj. Costau 1.700 euro/mp în faza de proiect. Oricum, şi proiectul iniţial era altfel gândit, dar a venit criza, l-a blocat, iar apoi a fost continuat altfel de dezvoltator”, remarcă un arhitect clujean.  
 
PLR, situat pe str. Galaţi, este un imobil cu funcţiuni mixte (locuinţe, comerţ, servicii) de 10 etaje, ultimul retras. Ca beneficiar al investiţiei figurează societatea Zaharia Claudiu-Ion şi Asociaţii, constructor este City Group Zalău, proiectanţi fiind Arhimar Serv, GP Proiect, Instal Expert, NV Construct. Lucrările au început în iunie 2014, iar finalizarea se va face până în mai 2018.  
 
Apartamentele cu 1 cameră (35-38 mp) sunt deja vândute, fiind disponibile cu 2 camere (52-59 mp) şi cu 3 camere (67-73 mp), semifinisate. Un apartament decomandat de 2 camere, de 59 mp, era scos la vânzare pe site-ul Olx.ro cu 78.000 de euro, negociabil.

Chiria pentru un asemenea apartament de două camere ajunge la 600 euro/lună, inclusiv parcarea subterană. În acelaşi perimetru s-au ivit de-a lungul timpului mai multe ansambluri rezidenţiale de dimensiuni mai mici, dar şi căminele Economica 1 şi 2. Inclusiv în zona bazei sportive CUG au apărut două şantiere.  

Chirie de penthouse: 750 de euro pe lună
 
Proiectul Vivacity Residence al spaniolilor de la Herce, de pe aleea Valeriu Bologa, se găseşte acum în faza blocului 3, cu 11 etaje şi cu trei niveluri de subsol, care va fi terminat în 2017. Apartamentele cu 1 dormitor au suprafaţa construită de 52-77 mp, iar cele cu 2 dormitoare, de 114 mp, inclusiv terasa.

Intrarea în complex se face pe bază de card de acces, iar acesta este dotat cu spaţii comune de squash, fitness, săli de petrecere, curte interioară, parc pentru copii. O locuinţă cu 2 camere, decomandată, a fost scoasă la vânzare cu 76.000 euro, iar una cu 3 camere, cu 105.000 euro.

Chiria la un apartament semidecomandat cu 2 camere (78 mp), situat la etajul opt, era de 600 euro/lună, pe portalul Imobiliare.ro, iar la un penthouse de lux, 750 euro/lună. În varianta apartamente de închiriat pe zi, proprietarii cer 50 de euro pentru 24 de ore.

Comenteaza