Bolojan anunță soluțiile pentru criza din sistemul energetic: „Nu se pot rezolva de pe o zi pe alta”

Bolojan anunță soluțiile pentru criza din sistemul energetic: „Nu se pot rezolva de pe o zi pe alta”
| Foto: www.facebook.com/guv.ro

Problemele din sistemul energetic nu pot fi rezolvate „de pe o zi pe alta”, a declarat luni premierul interimar Ilie Bolojan, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Oradea.

El a vorbit despre investițiile care au fost amânate în ultimii ani și despre măsurile necesare pentru consolidarea sistemului energetic pe termen lung. Printre prioritățile indicate se numără dezvoltarea capacităților de stocare, finalizarea centralelor pe gaz și investițiile în sectorul nuclear.

„Problemele din energie nu se pot rezolva de pe o zi pe alta. Sunt proiecte care necesită investiţii importante, care necesită reglementări bune, necesită performanţă în administrarea marilor companii energetice de stat şi consecvenţă în actul guvernamental. De aceea, chiar dacă avem astăzi o criză în domeniul energiei, ca efect al secetei şi a ceea ce nu am făcut ani de zile, sigur putem discuta despre soluţiile de criză, dar acestea nu sunt problemele de sistem. Ele sunt doar soluţii punctuale şi problemele de sistem sunt cele pe care le-am punctat. Iar pentru asta nu există soluţii de stânga sau de dreapta, nu există soluţii conservatoare sau progresiste. Există soluţii serioase pentru România, dar de care trebuie să ne ţinem”, a declarat acesta, potrivit Digi24. 

Stocarea, esențială pentru sistemul energetic

Bolojan consideră că România trebuie să accelereze dezvoltarea capacităților de stocare, în condițiile în care energia produsă din surse fotovoltaice și eoliene are o pondere tot mai importantă în mixul național. Producția acestor surse variază însă în funcție de condițiile meteorologice și de momentul zilei, ceea ce pune presiune asupra sistemului energetic.

„Este vital asta pentru că componenta de fotovoltaic şi cea de eolian generează o volatilitate în sistem, are deja o pondere destul de mare în mixul energetic al României şi fără a diminua această volatilitate, ceea ce nu se poate face decât prin stocare, n-am făcut nimic. Asta înseamnă cele două direcţii: producţia pe centrale pe gaz, care sunt astăzi într-o fază avansată de construcţie. Cu cât le terminăm mai repede, cu atât vom avea peste 1.000 de megawaţi în producţie, ceea ce înseamnă aproape 20% din necesarul de energie la nivel naţional. De asemenea, partea de nuclear. Nuclearul înseamnă 20% din producţia noastră de energie, dar dacă vrem să discutăm de reactoarele noi ca să crească ponderea energiei nucleare, atunci trebuie să asigurăm apa măcar pentru actualele reactoare. Deci înseamnă lucrări de investiţii serioase, care, din păcate, s-au amânat şi nu s-au făcut la timp”, a mai spus Bolojan.

Ce propune Bolojan pentru noii prosumatori

Premierul interimar a reluat și ideea modificării regulilor pentru prosumatori, în contextul creșterii numărului de persoane care își instalează panouri fotovoltaice. În viziunea sa, noii prosumatori ar trebui să aibă și sisteme de stocare pentru a putea fi conectați la rețeaua electrică.

„De asemenea, reglementările care ţin de ceea ce înseamnă prosumatori, cei care îşi instalează panouri fotovoltaice sunt un număr foarte mare, generează o volatilitate importantă în sistem şi am propus ca conectarea noilor prosumatori cu panourile fotovoltaice în sistem să fie condiţionată de instalarea de baterii de stocare, în aşa fel încât să nu se mai genereze complicaţii”, a declarat acesta.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .