Blue Air, naționalizată: Statul român preia 75% din acțiuni, în contul datoriilor uriașe

Blue Air, naționalizată: Statul român preia 75% din acțiuni, în contul datoriilor uriașe

Statul român a demarat procedurile prin care urmează să controleze 75%, din acțiunile companiei low-cost, Blue Air.

Șeful Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a transmis că procedura prin care Blue Air va intra sub controlul statului român este deja începută. Astfel, statul român va avea două companii aeriene cu probleme: TAROM, și în curând, Blue Air. 

75% din acțiunile companiei Blue Air vor aparține statului, pentru că operatorul aerian nu și-a achitat ratele pentru împrumutul de 300 de milioane de lei primit în 2020 de la Eximbank, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.

AAAS va verifica dacă în decursul ultimilor doi ani, mai exact de la data accesării împrumutului de la Eximbank și până în prezent, compania a contractat alte credite sau împrumuturi prin care a girat cu diverse titluri sau active.

“Intenția noastră este să repunem pe picioare această companie, dar asta o putem face abia după ce vom deveni oficial acționar în cadrul Blue Air și în urma unei analize detaliate”, a spus președintele AAAS, citat de adevarul.ro

Compania aeriană are datorii nu numai la stat, ci și la aeroporturi din țară și străinătate, ceea ce a dus la reținerea la sol a unor aeronave aparținând companiei.  La toate acestea, se adaugă daunele pentru pasagerii ale căror zboruri au fost anulate din vară și până acum.

În data de 6 septembrie Blue Air a suspendat toate cursele programate până în data de 12 septembrie, motivând că Ministerul Mediului a pus poprire pe toate conturile companiei.

Comenteaza