Bani de la Guvern pentru drumurile distruse de inundaţii. Ce sumă primeşte Clujul

Bani de la Guvern pentru drumurile distruse de inundaţii. Ce sumă primeşte Clujul
Autorități locale din 25 de județe vor fi sprijinite să finanțeze lucrările de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităților naturale produse de inundațiile din acest an.

Din cele 86,7 milioane lei alocate din fondul de intervenție al Guvernului, Clujului îi revin 8,9 milioane. Fondurile sunt destinate refacerii infrastructurii hidrotehnice, terasamentelor și malurilor de apărare, structurii drumurilor județene, comunale, a podurilor, podețelor și digurilor din localitățile afectate de inundațiile și alunecările de teren produse în acest an.

Pagubele au fost estimate în baza evaluărilor detaliate făcute de către autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situații de Urgență și de către instituțiile prefectului din județele afectate de inundații în cursul lunilor iunie, iulie și august și transmise, spre centralizare, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Clujul a mai primit în 2016 suma de 6,7 milioane lei de la Guvern pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale care a fost afectată de precipitațiile din perioada mai-iunie.

Etichete
Comenteaza