Bani cu lingurița pentru electrificarea liniei de tren Cluj - Oradea

Bani cu lingurița pentru electrificarea liniei de tren Cluj - Oradea
| Foto: realitatea.net

Bugetul propus de Ministerul Transporturilor (MT) în 2019 în vederea proiectului de electrificare a liniei de cale ferată între Cluj și Episcopia Bihor este cu mult mai mic decât necesarul.

“Bugetul ministerului include în acest sens (Fondul European Dezvoltare Regionala) 684.000 de lei pentru electrificarea Cluj -  Oradea - Episcopia Bihor, sumă mică raportat la valoarea totală necesară a acestui proiect, de 10 milioane de lei”, relevă o analiză inițiată de portalul de specialitate Club Feroviar.

Anul trecut, conducerea companiei de stat CFR SA a decis să repună pe tapet proiectul privind elaborarea studiului de fezabilitate pentru reabilitarea tronsonului. Principalele argumente pentru modernizare erau că s-ar asigura circulaţia trenurilor pe linie electrificată cu până la 120 km/oră, iar investiţia va contribui la preluarea parţială a traficului dinspre şi spre vestul Europei, precum şi realizarea conexiunii cu tronsoanele Coridorului IV Pan-european de pe teritoriul țării.

Costurile reabilitării liniei se apropiau de 1 miliard de euro. Suma prevăzută pentru electrificarea liniei Cluj - Episcopia Bihor se ridica la 228 de milioane de euro, iar reabilitarea şi dublarea liniei de 152 km Cluj-Napoca – Oradea, la 643 de milioane.

CFR SA a decis apoi să revizuiască studiul de fezabilitate pentru electrificarea tronsonului în urma unor discuţii cu Comisia Europeană. Reabilitarea la viteza de proiectare a liniei avea ca perioadă de implementare intervalul 2021-2030.

6,5 miliarde pentru CFR. Bani pe hârtie

Analiza relevă că pentru sectorul de transport feroviar se prevăd în acest an alocații de la buget de 6,5 miliarde de lei, în creștere față de anul trecut, când execuția bugetară a fost de 4,2 miliarde. Bugetul ințial în 2018 a fost de 5,11 miliarde, dintre care 3,93 miliarde pentru calea ferată, restul pentru metrou.

Sunt prevăzuți bani pentru „reabilitarea și modernizarea infrastructurii feroviare aflate pe rețeaua TEN-T, prin finalizarea secțiunilor lipsă aferente coridoarelor pe TEN-T centrală, incluzând acțiuni de creștere a calității serviciilor de transport feroviar, modernizarea gărilor, construirea de linii de mare viteză, reabilitarea și modernizarea inelului feroviar al Bucureștiului ca alternativă pentru transportul urban din zonele periferice.

Programul de dezvoltare și modernizare a infrastructurii feroviare și a stațiilor are o alocare de 3,64 miliarde de lei, față de execuția preliminată de 2,15 miliarde de anul trecut. Programul de reparații curente are prevăzuți 40 de milioane de lei, față de 17,2 milioane în 2018. Modernizarea mijloacelor de transport feroviar nu are prevăzută nicio finanțare.

Trecerile peste calea ferată, din banii Europei

Pentru asigurarea volumului de transport feroviar public de călători guvernul a alocat 1,4 miliarde de lei, în creștere față de 2018, când s-au cheltuit 1,3 miliarde. Pentru întreținerea infrastructurii feroviare publice se prevăd 1,41 miliarde, față de 1,04 miliarde anul trecut (893 milioane realizări efective).

Lucrările de reparații sau modernizări ale liniilor (București – Brașov, Timișoara – Arad, București – Buzău, București – Craiova, Pașcani – Iași, București – Constanța, București – Pitești) pentru asigurarea unei viteze sporite și creșterea calității serviciilor de transport feroviar primește o suma derizorie de 2,1 milioane.

Modernizarea a 112 treceri la nivel are alocată la secțiunea Fond European de Dezvoltare Regională 66,3 milioane de lei. Pentru repararea stațiilor se alocă 23 de milioane de lei, iar pentru introducerea sistemului ERTMS între Predeal – București și Constanța (studii de fezabilitate) se prevăd 11 milioane lei.

Revizuirea studiului de fezabilitate pentru linia de cale ferată București Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă București primește 1,6 milioane de lei, jumătate din suma acestui proiect, de 3,2 milioane.

Pentru sectorul Brașov – Sighișoara (Coșlariu - Sighișoara), din componența mecanismului de interconectare a Europei, se vor aloca 8,93 milioane de lei. Grosul banilor va veni din fondul de coeziune, respectiv 252 milioane, valoarea programului fiind de 1,58 miliarde. Pentru tronsoanele 2 și 3, km 614 Gurasada și Gurasada – Simeria, mai sunt alocați 744 de milioane din fondul de coeziune. Pentru restul coridorului, între Simeria și Curtici, alocările sunt simbolice.

Comenteaza