Banca Transilvania: Overdraft 100% online prin aplicația BT Pay

Banca Transilvania: Overdraft 100% online prin aplicația BT Pay

Noua funcționalitate BT Pay înseamnă acces la o linie de credit de până la 25.000 de lei, fără niciun drum la bancă.

Persoanele care fac banking prin BT Pay au la dispoziție o nouă funcţionalitate, overdraft 100% online. Aceasta înseamnă posibilitatea aplicării prin BT Pay și de a primi în contul curent, în aproximativ 10 minute, o linie credit de până 25.000 de lei. Noua opțiune este disponibilă gradual în BT Pay, începând de azi.

Overdraft-ul înseamnă bani pe care clienţii îi pot avea pe oricare dintre cardurile de debit BT destinate persoanelor fizice – Visa Classic, Mastercard Mondo sau Mastercard Gold Debit – şi care pot fi obținuți fără drumuri la bancă. Aceștia sunt disponibili după semnarea electronică a documentelor și pot fi accesați imediat, direct prin telefon sau prin cardul fizic, pentru cumpărături sau transferuri.

Oferta de lansare pentru persoanele care aplică prin BT Pay este dobânda fixă de 8%/an, care se calculează în funcție de suma folosită din credit. Fiecare alimentare a contului curent înseamnă rambursare parțială a creditului, iar comisionul de analiză și administrare este zero.


Pentru a obţine un overdraft sunt necesari doar câţiva pași: validarea cărții de identitate şi a datelor de contact, completarea informaţiilor specifice acordării liniei de credit, semnarea acordului de consultare a veniturilor la ANAF și semnarea electronică a contractului pentru linia de credit. În BT Pay, clienții au la îndemână toate informaţiile despre overdraft şi despre cardurile prin care îl pot accesa: sold, suma cheltuită și cea disponibilă din credit, dobânda, datele cardului, tranzacțiile realizate, oferte, iar pentru plăţile online pot confirma tranzacţia direct de pe telefon.


Overdraft-ul este destinat clienţilor cetăţeni români cu venituri salariale raportate la ANAF şi care lucrează de cel puţin trei luni la același angajator. Pentru varianta online, banca ia în considerare categoria de venituri prin care poate oferi produsul cel mai rapid unui număr semnificativ de clienţi, şi anume salariul. În unităţile Băncii Transilvania pot aplica pentru overdraft persoane cu venituri variate - salarii, dividende, chirii, pensii etc.

Noua funcţionalitate vine după ce anul trecut Banca Transilvania a lansat cardul Star Forte 100% online şi completează planul BT de a lansa constant soluții de banking la distanţă care permit aplicarea și accesarea din BT Pay a tuturor produselor de bază.

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România şi principalul finanţator al economiei, acoperind toate segmentele de clienți și linii de business în sectorul financiar. Cu o poveste începută în urmă cu aproape 30 de ani, are peste 19% cotă de piaţă, 3,4 milioane de clienţi, peste 9.000 de angajaţi, soluţii de online banking şi 500 de sedii în 180 de localităţi. Este singurul brand bancar românesc din Brand Finance Banking 500 (2021). Dincolo de banking, BT doreşte să aibă impact pozitiv în România, atât pentru oameni, cât şi pentru business şi mediu.

Comenteaza