Fondul Morphosis și BT vor să dea cel puțin câte 5 milioane de euro firmelor mici cu potențial

Fondul Morphosis și BT vor să dea cel puțin câte 5 milioane de euro firmelor mici cu potențial
Andrei Gemeneanu și-a propus să finanțeze firmele care tind spre afaceri de cel puțin 1 milion de euro

Fondul de investiții Morphosis Capital (MFCI) a anunțat decizia Băncii Transilvania (BT) de a i se alătura într-un demers de sprijinire a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii românești.

MC Fund I a fost fondat în 2018 ca investitor ancoră al Fondului European de Investiții, prin Programul Operațional Regional, cofinanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională.

Morphosis își propune să investească minimum 5 milioane de euro pe tranzacție în IMM-urile românești de succes din industria bunurilor de larg consum, servicii medicale, tehnologie, servicii business to business - companii cu un indicator EBITDA ce tind spre cel puțin 1 milion de euro.

„Prioritatea strategică a BT este finanțarea economiei românești, principalul nostru pilon de activitate, dar și de competență, având în vedere că beneficiem de o experiență de 25 de ani în interacțiunea cu ADN-ul business-ului local. Implicarea noastră în Morphosis Capital este încă o dovadă a apetitului nostru și pentru soluții alternative de finanțare, pentru a contribui astfel la capitalizarea și dezvoltarea business-urilor locale”, a precizat Omer Tetik, CEO al BT.
„Ne bucurăm că BT, una din băncile de top din România, a decis să se alăture demersului nostru și să valideze, astfel, misiunea Morphosis Capital de a veni în sprijinul antreprenorilor locali. Chiar de la început MFCI a fost gândit ca o soluție personalizată de dezvoltare a business-urilor românești prin care să oferim, pe lângă investiția de capital, expertiza operațională, financiară, de marketing și vânzări necesare dezvoltării și consolidării oricărui business”, a declarat Andrei Gemeneanu, managing partner la Morphosis Capital.

Firma de private equity a fost fondată de o echipă de patru antreprenori români, Andrei și Simona Gemeneanu, Gabriela Dumitru, Dragoș Petre, care dețin experiență în tranzacționări și care au ocupat poziții de top în cadrul unor companii globale ca Unilever, TNT Express, Thomson Reuters,  PWC, Innova Capital.

Din dorința de a contribui la creșterea și dezvoltarea business-urilor românești medii cu bază solidă și cu potențial de dezvoltare internațională, în 2018 cei patru au pus bazele MCFI.

BT este cel mai mare grup financiar din România, în funcție de active, și nucleul grupului financiar cu același nume. Banca are 2,5 milioane de clienți, 7.000 de angajați și 500 de sedii. Business-ul BT a început la Cluj-Napoca acum 26 de ani, cu o echipă de 13 persoane și cu o sucursală.

Comenteaza