Video Aviation-Event 2022 CLJ: Aeroportul Cluj devine capitala aviaţiei europene

Aviation-Event 2022 CLJ: Aeroportul Cluj devine capitala aviaţiei europene

Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj devine capitala aviaţiei europene şi găzduiește, în premieră absolută pentru România, conferinţa internaţională Aviation-Event 2022.

Evenimentul va avea loc în 31 martie și este realizat în colaborare cu Aviation-Event Conference, platformă specializată în organizarea unora dintre cele mai prestigioase conferinţe de aviaţie de la acest moment, pe plan european. 

Aviation-Event 2022 CLUJ reunește profesionişti din domeniul aviaţiei civile de la nivel internaţional, reprezentanţi ai autorităţilor naţionale relevante şi directori de companii aeriene şi de aeroporturi din Europa şi din România.

Conferinţa internaţională este unul dintre cele mai importante evenimente de aviaţie din România şi în plan european în 2022, iar în cadrul acesteia se vor aborda aspecte deosebit de importante pentru aviaţia civilă din România, se vor analiza problemele actuale ale aviaţiei din Europa de Est şi modul în care este afectată industria de profil în actualul context geopolitic, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor.

Privilegiul de a găzdui Aviation-Event 2022 CLJ, vine ca urmare a statutului dobândit de către Aeroportul Internațional Cluj în ultimele două decenii, respectiv – model de bune practici și un aeroport de referinţă din sud-estul Europei şi premiul acordat în anul 2021, de către ACI Europe, pentru cel mai bun aeroport din Europa sub 5 milioane de pasageri pe an.

Printre speakerii deja confirmați în cadrul Aviation-Event 2022 CLJ se regăsesc: Vasile Dîncu - Ministrul Apărării Naționale al României, Luis Felipe de Oliveira, Director General - ACI World, Jozsef Varadi - CEO Wizz Air, Rafael Schvartzman -  Vicepreședinte regional Europa, IATA, Michael Kerkloh - Membru al Consiliului de Supraveghere, Lufthansa, Vitaliy Kucheruk, Director General al Aeroportului Internaţional Kherson (Ucraina), Nicolae Stoica, Director General - Autoritatea Aeronautică Civilă Română și Adrian Cojoc, Director General - Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA. 

De asemenea, în deschiderea evenimentului, Adina Vălean, Comisar European pentru Transporturi, Comisia Europeană, va transmite un mesaj video adresat participanților la conferință.           

Aeroportul Internaţional Cluj este locaţia cea mai potrivită pentru acest eveniment de mare anvergură care reuneşte zilele acestea elita aviatiei europene. Datorită managementului deschis şi vizionar care a obţinut rezultate incontestabile şi a transformat Aeroportul Internaţional Cluj în aeroportul cu cea mai dinamică şi spectaculoasă dezvoltare din Europa de Sud-Est, este astăzi, aici, posibilă organizarea acestui eveniment de amploare. Aviation Event are două vise. Primul este de a reveni anul viitor la Cluj, iar al doilea, de a organiza un eveniment într-o Ucraină liberă - Marcel Riwalsky, CEO Aviation-Event

Pe 31 martie 2022, Cluj-Napoca va fi capitala aviaţiei europene.Acest eveniment prestigios reuneşte peste 150 de participanţi,  lideri mondiali ai industriei aviaţiei civile din peste 20 de ţări, reprezentând 10 companii aeriene  şi respectiv 25 aeroporturi din ţară şi din străinătate. Conferinţa va fi o bună ocazie de a dezbate realităţile deosebit de complexe ale aviaţiei civile din acest moment. Împreună cu participanţii la conferinţă vom avea ocazia să stabilim aspecte foarte importante legate de dezvoltarea Aeroportului Internaţional Cluj. Totodată, vor exista consultări privind strategia de dezvoltare a aeroportului, consolidarea destinaţiilor existente şi deschiderea de noi destinaţii - David Ciceo, Director General Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj
Cluj nu e doar primul centru al conferinței de Aviație pentru Europa. Este în primul rand o platformă și pentru forțele economice, politice, sociale, care trebuie să aibă un cuvânt de spuns. Este o oportunitate de a contribui la solidaritatea internațională și de a avea impact. Toți ochii vor fi ațintiti asupra nostră. Acest eveniment de la Cluj este cel mai important din Europa. Așteptăm cu nerăbdare perspectivele care ni se deschid. Aș dori să îl felicit pe domnul Ciceo și echipa lui. Cifrele nu puteau fi realizate fără un efort susținut - Peter Baumgartner, președinte al companiei de consultanță elvețiene Bluearbre Ltd.

În prefaţa lucrărilor conferinţei Aviation-Event 2022 CLJ din data de 31 martie, Aeroportul Internaţional Cluj organizează inclusiv o întâlnire de lucru cu Directorul General al Aeroportului Internaţional Tirana (Albania), Constantin von Alvensleben, cu Directorul General al Aeroporturilor din Muntenegru, Goran Jandreovski respectiv tour-operatorii şi agenţiile de turism locale, pentru deschiderea de noi zboruri turistice regionale cu plecare de la Cluj-Napoca.

Comenteaza