Avem cea mai mare scumpire a benzinei din Europa! Și salarii pe sfert

Avem cea mai mare scumpire a benzinei din Europa! Și salarii pe sfert

De la începutul anului până la sfârșitul lunii mai, benzina comercializată în țara noastră s-a scumpit cu 11%, de la 5,16 lei, cât costa în 1 ianuarie, la 5,72 lei, în 21 mai.

Cea mai mare scumpire a benzinei din Europa se înregistrează în România, arată datele Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a carburanților al Eurostat. Prețurile exprimate în euro au crescut în perioada menționată anterior cu 11,8%. Această creștere este dublă față de media europeană.

România este singura țară din Uniunea Europeană (UE) cu o creștere de peste 10% la carburant, conform portalului Auto Bild. Pe locul doi se află Franța, unde benzina s-a scumpit cu 9,6%, de la începutul anului. În Hexagon, șoferii sunt obligați să plătească 1,54 euro pentru un litru de benzină.

Pe podium urmează Marea Britanie, cu o scumpire de 9,5% (1,48 euro litrul de benzină în prezent), Estonia – 9,04% (1,35 euro) și Danemarca – 8% (1,67 euro). Companiile petroliere spun că majorare creștere vine după urcarea cotației internaționale a țițeiului și a produselor finite, dar și după majorarea de taxe făcută de statul român.

Reprezentanții grupului Rompetrol arătau, în datele prezentate Bursei de Valori București, cu ocazia prezentării datelor financiare aferente primului trimestru, că la nivelul internațional, cotațiile carburanţilor exprimate în dolari s-au majorat cu 16% pentru benzină şi cu 23% în cazul motorinei.

Cele mai mari scumpiri la benzină (2018)

  1. România                  +11,8%

  2. Franța                      +9,6%

  3. Marea Britanie       +9,5%

  4. Estonia                     +9,04%

  5. Danemarca              +8,0%

 

Salariul minim: România 408 euro, Luxemburg, 2.000 euro

În ianuarie, Bulgaria avea cel mai mic salariu minim pe economie din UE, 261 euro/lună, urmată de Lituania, 400 de euro, şi România, 408 euro, arată datele Eurostat. La nivel general, salariul minim pe economie este mai mic de 500 euro/lună în statele membre din estul UE şi de peste 1.000 de euro în Nord-Vestul UE, în frunte fiind Luxemburg (1.999 de euro), Irlanda (1.614 euro), Olanda (1.578 euro), Belgia (1.563 euro), Germania, Franţa (câte 1.498 euro). Salariul minim în SUA era de 1.048 euro. Cel mai mare salariu minim din UE era de opt ori mai mare decât cel mai mic.

Comenteaza