Au crescut preţurile la alimente. Topul scumpirilor
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Feb 2019, 13:11
- Economie
- Ascultă știrea
Prima lună a anului a venit cu un val de scumpiri la alimente, unele preţuri fiind chiar şi cu 10% mai mari faţă de cele înregistrate în decembrie 2018.
Inflația în luna ianuarie a fost de 0,8%, iar rata anuală a inflației a fost 3,3%, iar, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, în ianuarie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,77%.
Faţă de decembrie, printre cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în ianuarie, la cartofi - 10,02%, alte legume şi conserve de legume - 7,4% fructe proaspete - 3,91%, citricele cu 2%, iar ouăle cu 1,44%.
Banca Naţională a României a majorat la 3% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,1% pentru finalul anului viitor, potrivit anunţului făcut, luni, de către guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.