Atenție la anunțurile pentru locuri de muncă în Germania! Promit marea cu sarea, dar realitatea este cu totul alta

Atenție la anunțurile pentru locuri de muncă în Germania! Promit marea cu sarea, dar realitatea este cu totul alta
| Foto: rfi.ro

Intermedierea forţei de muncă a fost interzisă prin lege în Germania. Totuşi, în România există un număr mare de anunțuri atractive care circulă pe internet.
 
 

Anunţurile pentru locuri de muncă în abatoarele din Germania nu sunt ce par a fi.
 
Odată ajunşi acolo, cei trimişi la muncă au nevoie de un test PCR negativ, iar dacă din nefericire sunt găsiţi pozitivi ei, vor fi carantinaţi 2 săptămâni. De la bun început ei sunt informaţi că masa şi-o asigură ei, chiar şi castronul sau farfuria din care trebuie să mănânce. 
 
 „Este vorba de muncă necalificată în abator în Germania. În localitatea Reda, cam la 100 de km de Dortmund. Se lucrează ca necalificat în abator de vită şi porc la ambalare şi etichetare. Salariul este de 10 euro brut pentru ora efectiv lucrată. Rămâneţi în mână cu 1.200 - 1.400 de euro lunar. Mâncare nu vi se oferă deci vă priveşte pe dumneavoastră iar cazarea este asigurată contra-cost. Deci cazările se fac în apartamente sau în case din acelea tip pensiune. În cameră se stă 2-3 persoane, aveţi pat dulap separat, baia şi bucătăria sunt la comun. După 25 ianuarie avem prima plecare, se pleacă de la sediul nostru din Braşov”, spune un angajator de la un abator din Germania.
 
În ciuda faptului că anagajatorul îi trimite la muncă pe toţi cei care sună, când a fost rugat să ne transmită un număr de telefon al unei persoane care lucrează acolo pentru a povesti despre condiţii, a răspuns că nu are cum să ne ajute. 
 
„Păi vorbiţi cu mine despre condiţii. Nu vă pot da un număr de telefon al unui muncitor. Nici măcar nu cunosc numerele muncitorilor. Dar peste tot sunt cazuri că asta, noi chiar nu putem să controlăm. Au fost cazuri,vă daţi seama”. 
 
Tot pe internet există o altă firmă care postează un anunţ aproape identic şi trimite oamenii în acelaşi loc, sub aceleaşi condiţii. 
 
 „Lângă Dortmund. Salariu între 1.200 şi 1.400 de euro în funcţie de orele muncite. Două trei persoane în cameră, numai cuplurile au cameră de două persoane”, spune un alt angajator.
 

POTRIVIT ANUNŢULUI:
 
2 pers. max./ cameră
Cazare contra cost: 150 - 250 euro/lună
Program lucru: 8-10 ore/zi 5zile/săptămână
Salariu: 1.300 - 1.700 euro net
Cu experinţă: 10 - 17.50 EUR/oră brut
Salariu cu experienţă: 2.500 - 2.800 EUR brut
Fără experienţă: 10.15 EUR/oră brut
Fără experienţă: 1.800 - 2.050 EUR brut
 
 
 
 

Comenteaza