Asigurare auto la stat. Poșta Română vrea să intre pe piața RCA: „Suntem interesați, dar trebuie să ne gândim cum facem”

Asigurare auto la stat. Poșta Română vrea să intre pe piața RCA: „Suntem interesați, dar trebuie să ne gândim cum facem”

„Poşta Română este interesată de piaţa RCA, pentru că este totuşi un business, dar trebuie să ne gândim cum facem să intrăm în această direcţie”, a afirmat, miercuri, într-un eveniment de specialitate, Valentin Ştefan, CEO-ul Companiei Naţionale „Poşta Română" (CNPR).

„În decembrie, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene ne-a cerut o ofertă pentru un anumit proiect. Sigur că da, am făcut oferta acolo. Am scris nişte date tehnice, ca la sfârşitul anului, în decembrie, mi se pare chiar înainte de Crăciun, să spună bun, vrem să lucrăm cu voi, că aveţi cea mai bună infrastructură, aţi promis cel mai mult, vrem să livrăm prin voi aceste carduri de energie. O provocare logistică fantastică, care presupune nu doar livrarea unui număr impresionant de trimiteri, dar şi colectarea de bani de la milioane şi milioane de clienţi, unii clienţi noi pe care nu i-am avut până acum. Odată planul făcut pentru o creştere de 10%, ne dăm seama că a venit alt contract pe care trebuie să-l prioritizăm. Acum, că am stabilizat acest contract, mi-am dat seama că statul român ne cere alt lucru. Avem această problemă a RCA-urilor, ni s-a spus şi, evident, suntem interesaţi, că este totuşi un business, dar trebuie acum să ne gândim cum facem să intrăm în această direcţie. Başca, mai avem şi o nevoie de modernizare a infrastructurii companiei. Deci, miza Poştei nu este neapărat profitabilitatea companiei în acest moment, deşi evident trebuie să facem bani, să ne plătim salariile şi să mergem mai departe, ci este mai degrabă de a rezolva aceste probleme fundamentale ale României pe de o parte şi, pe de altă parte, modernizarea companiei. Rolul social al Poştei este evident pentru toată lumea", a menţionat Ştefan.

Poșta Română și-a pierdut identitatea

Şeful Poştei Române a admis faptul că instituţia pe care o conduce se află „într-o căutare de perspectivă de identitate" şi a transmis faptul că principala problemă este că „dăm statului peste 100 de milioane de euro în fiecare an şi simţim că nu primim suficient înapoi".

„Noi, la Poşta Română, suntem într-o căutare perspectivă de identitate. Nu prea ştim ce suntem: companie de curierat, servicii financiare, rolul de modernizare a României, dar suntem pe un trend bun. Cred că principala problemă este că dăm statului peste 100 de milioane de euro în fiecare an şi simţim că nu primim suficient înapoi. Un prim pas pe care aş vrea să-l văd în partea statului, şi spun asta pentru că avem trei instituţii foarte importante alături de noi, este această tendinţă a pasării nevoilor statului către companiile comerciale. Mi-aş fi dorit să văd o debirocratizare a activităţii noastre, o modalitate prin care statul român să-şi ia informaţii necesare şi să rezolve acele probleme fundamentale pe care le are, fără să intervină prea mult în activitatea noastră comercială. Am mers să discutăm cu marii jucători europeni despre tot ce înseamnă coletărie sau alte tipuri de produse în această direcţie şi am aflat că România, deşi este o piaţă fantastică, avem cel puţin trei companii de curierat. Suntem singura ţară din Europa care avem trei companii care au reuşit să crească intern şi care se bat de la egal la egal cu orice altă companie cel puţin din Uniunea Europeană", a punctat reprezentantul CNPR.

Întrebat care este bugetul Poştei Române în acest an, Valentin Ştefan a declarat că acesta „este atât cât este nevoie".

„Bugetul poştei este atât cât este nevoie. Avem cel mai puternic acţionar din ţară. Deci, dacă statul român spune: «Haideţi să rezolvăm o anumită problemă a ţării", poate să ne crească bugetul nelimitat, aş putea spune. Sigur că da, nu ne culcăm cu gândul că avem un sac fără fund. În schimb, ne axăm pe câteva direcţii clare. Pe de o parte, este nevoie de această digitalizare a ţării, că vorbeam de plăţile cu cardul. Chiar dacă ne-am dori să avem plăţi cu cardul undeva în jumătate din populaţia ţării nu se pot face pentru că nu ai infrastructura necesară. Aşa că asta încercăm să facem acum să modernizăm silenţios România. Chiar în clipa de faţă, datorită Poştei Române sunt mii şi mii de români care, pentru prima oară, sunt deserviţi modern (...) Aşa că, o dată, vrem să creştem această reţea de modernizare şi tehnologizare a companiei, astfel încât să avem să oferim tuturor românilor acces la servicii moderne. În al doilea rând, încercăm să modernizăm compania, să eficientizăm serviciile companiei, tot ce înseamnă de la soft-uri administrative până la softuri comerciale. Poşta le are vechi de 20 de ani, nu ascundem asta şi vedeţi zilnic la cozile din oficiile poştale. În al treilea rând, încercăm să creăm această infrastructură comercială, de la centre logistice la cutii poştale digitale»", a punctat Ştefan.

Govnet Conferences a organizat, miercuri, cea de-a X-a ediţie a evenimentului „Courier & Postal Services Forum 2023", la care au participat furnizori de servicii de curierat şi poştale, fast deliver şi retaileri online, alături de reprezentanţi ai autorităţilor publice.

Comenteaza