Antreprenorul clujean Florin Sabou trage un semnal de alarmă: „România trebuie să aibă mai multe exporturi din companiile româneşti”
- Scris de Ziua de Cluj
- 22 Iul 2025, 17:11
- Economie
- Ascultă știrea

Antreprenorul clujean Florin Sabou, fondatorul Neotronik Automation, avertizează asupra absenței unei direcții economice clare în România și asupra participării modeste a firmelor românești la exporturile naționale.
În cadrul unei apariții la ZF Live, el a evidențiat necesitatea unei strategii pe termen lung, care să depășească interesele de moment și să pună în centru industriile cu potențial real de creștere.
„O ţară care vrea să se dezvolte trebuie să se exporte, nu are altă variantă“, afirmă Florin Sabou.
Acesta atrage atenția că doar 71 de firme cu capital românesc se află între cei mai mari 500 de exportatori din lume, un semnal că firmele locale sunt slab reprezentate pe piețele internaționale.
Florin Sabou subliniază că dezvoltarea durabilă nu poate exista fără direcții strategice clare și fără continuitate în politicile economice.
„(n.red. țara) Trebuie să îşi seteze foarte clar direcţiile şi să îşi recunoască calităţile. Noi avem norocul să discutăm deapre o revigorare a industriei faţă de acum 20 de ani, când industriile existente erau într-un picaj şi erau sortite falimentului“, spune antreprenorul clujean.
El amintește că investițiile multinaționalelor în România au adus un aport important în formarea unei forțe de muncă bine pregătite și în transferul de know-how tehnologic.
„Acum, prin multinaţionalele care au investit în România, s-a adus know-how şi s-a educat forţa de muncă aproape de cel mai înalt nivel tehnologic. Exporturile României se bazează foarte mult pe expertiza de export a companiilor multinaţionale“, explică Florin Sabou.
Cu toate acestea, Florin Sabou consideră că este nevoie de o implicare mai mare a firmelor cu capital autohton în procesul de export.
„Noi suntem conectaţi direct foarte puţin la pieţele mondiale. Peste 80% din exporturi au loc prin companiile multinaţionale. Nu e rău, dar trebuie să se genereze mai multe exporturi din companiile româneşti“, declară antreprenorul clujean.
Florin Sabou consideră că o strategie națională de dezvoltare ar trebui să se concentreze pe domenii cu potențial ridicat, precum tehnologia, electronica, IT-ul, agricultura și industria alimentară, sănătatea și sectorul farmaceutic, energia verde, dar și ambalajele biodegradabile.