ANSVSA, controale fulger în magazine. Amenzi de peste 725.000 de lei

ANSVSA, controale fulger în magazine. Amenzi de peste 725.000 de lei

Inspectorii ANSVSA au verificat miercuri sute de magazine la nivel național.

ANSVSA recomandă tuturor consumatorilor să achiziţioneze produse alimentare pentru Sărbătorile Pascale şi nu numai, doar din unităţi sau spaţii aflate sub control sanitar veterinar.

În urma controalelor efectuate în 326 de unităţi, dintre care 324 de unităţi de alimentaţie publică şi 2 unităţi tip supermarket/hipermarket, au fost aplicate 93 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 725.800 de lei. Totodată a fost confiscată cantitatea de 210 kg de produse de origine animală.
 
Principalele neconformităţi constatate şi sancţionate au fost:

– comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate/neautorizate/neînregistrate sanitar-veterinar şi fără respectarea condiţiilor de igienă;
– nerespectarea normelor privind condiţiile de depozitare, etichetare, ambalare şi manipulare a produselor alimentare;
– nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi de valorificare a produselor alimentare, precum şi a instalaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor de lucru folosite;
– încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind demonstrarea trasabilităţii produselor şi lipsa programelor de autocontrol în cadrul unităţilor.

Comenteaza