ANAF anunță obligativitatea înregistrării în Spațiul Privat Virtual până la 1 martie 2022. Pentru cine se aplică

ANAF anunță obligativitatea înregistrării în Spațiul Privat Virtual până la 1 martie 2022. Pentru cine se aplică
| Foto: mediafax

Sunt obligate să se înscrie în Spațiul Privat Virtual (SPV) după 1 martie pentru pentru transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale contribuabilii care desfăşoară activităţi economice.

Înregistrarea în SPV devine obligatorie începând cu 1 martie 2022 pentru transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale de către contribuabilii care desfăşoară activităţi economice într-o formă de activitate autorizată, potrivit unui comunicat ANAF transmis ZIUA DE CLUJ.

Prin O.G. nr. 11/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și reglementarea unor măsuri fiscale, a fost introdusă,  începând cu data de 01 martie 2022, obligativitatea transmiterii la organul fiscal central  a cererilor, înscrisurilor  sau a altor documente prin intermediul Spațiului Privat Virtual.  Această obligativitate revine persoanelor juridice, asocierilor și altor entități fără personalitate juridică, persoanelor fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale, se anunță în comunicat.

În situația în care contribuabilii/plătitorii nu își îndeplinesc obligația comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente, iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format letric, nu vor fi luate în considerare, urmând ca acesta să notifice contribuabilii/plătitorii cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță.

„Recomandăm contribuabililor să întreprindă demersurile necesare pentru înregistrarea în Spațiul Privat Virtual, până la data de 01 martie 2022, pentru a evita eventualele efecte negative care pot apărea în situația în care un document trebuie depus într-un anumit termen, iar acest lucru se realizează fizic și nu prin intermediul Spațiului Privat Virtual, cum ar fi: pierderea dreptului de a beneficia de o facilitate fiscală, aplicarea unor amenzi etc”, transmis ANAF.

Reamintim faptul că Spațiul Privat Virtual este un serviciu gratuit, disponibil 24h/24h, 7 zile/7 zile, prin intermediul căruia contribuabilii depun declarații, cereri, solicită documente, verifică situația fiscală proprie, etc. Prin transmiterea documentelor prin mediul electronic sunt economisite atât resursele contribuabililor, cât și cele ale administrației fiscale.

Persoanele fizice sau juridice, care dețin certificate digitale calificate, pot solicita înregistrarea ca utilizatori SPV pe baza acestora, iar persoanele fizice care nu dețin un astfel de certificat, pot solicita înregistrarea pe bază de nume de utilizator și parolă, se mai arată în comunicatul celor de la ANAF.

Comenteaza