ANAF: 16% dintre cei care încasează salarii nete de circa 10.000 de lei/lună lucrează la stat

ANAF: 16% dintre cei care încasează salarii nete de circa 10.000 de lei/lună lucrează la stat
Dintre cele aproximativ 65.000 de persoane care au încasat un salariu lunar net de 10.000 de lei, în luna mai 2017, 16% lucrează la stat, conform informaţiilor furinizate de ANAF.

"Numărul de persoane pentru care suma încasată a fost mai mare sau egală cu 10.000 de lei în luna mai 2017 a fost de: 64648. Numărul de persoane pentru care suma încasată a fost mai mare sau egală cu 10.000 de lei în luna mai 2017 în instituţiile publice a fost de: 10402. La restul angajatorilor, numărul de persoane pentru care suma încasată a fost mai mare sau egală cu 10.000 lei în luna mai 2017 a fost de: 54246", se arată în răspunsul Agenţiei Naţionale de Administraţie Fiscală.

Executivul intenţiona să introducă o taxă de solidaritate pentru toţi cei ce încasează salarii nete de 10.000 de lei pe lună.

Premierul Mihai Tudose a anunţat însă recent că se va renunţa la această taxă, care este prevăzută şi în programul de guvernare, fiindcă în urma simulărilor făcute s-a constatat că "Era prea puţin pentru a face ceva şi prea mare deranjul".

 

Comenteaza