News alert Aeroportul din Cluj va avea curse la Abu Dhabi. VEZI programul curselor

Aeroportul din Cluj va avea curse la Abu Dhabi. VEZI programul curselor

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj (AIAC) a anunțat lansarea zborurilor pe ruta Abu Dhabi, curse care vor fi operate de către compania Wizz Air.

Zborurile vor fi operate de  Wizz Air, începând cu 16 septembrie, cu o aeronavă tip Airbus A320, având o capacitate de 180 locuri, cu două frecvențe săptămânale, în zilele de miercuri și duminică.

.„Criza provocată de COVID-19 a afectat în mod grav activitatea tuturor aeroporturilor din întreaga lume, inclusiv pe cea a AIAIC. În acest context, Consiliul de administrație al Aeroportului a luat mai multe măsuri pentru contracararea efectelor crizei, actualizate săptămânal. Salutăm cu bucurie noua destinație anunțată de Wizz Air, acest fapt fiind un semn al relansării activității aeroportulu.”, a precizat Viorel Federiga, președintele Consiliului de Administrație al AIAIC.
„În plină criză generată de pandemia cu noul coronavirus, împreună cu toți angajații am dovedit că suntem o echipă puternică. Prin măsurile luate vom reuși să depășim perioada de criză, astfel încât să relansăm în cel mai scurt timp posibil zborurile de la Cluj-Napoca, în beneficiul tuturor clujenilor, precum și a mediului de afaceri”, a declarat David Ciceo, directorul General al Aeroportului Cluj.

Abu Dhabi

Este capitala Emiratelor Arabe Unite și centrul administrativ al emiratului cu același nume, fiind unul dintre cele mai frumoase orașe ale lumii arabe. În anul 2007, orașul a primit titlul de „Cel mai bogat oraș al lumii” în topurile realizate de Forbes și CNN. Nu demult acest oraș era doar un sat de beduini, iar azi este centrul industriei petroliere, cu una dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume; un oraș împânzit de moschei monumentale, fântâni extravagante, zgârie nori, parcuri impresionante.

Companie în parteneriat cu arabii

Wizz Air a anunțat cinci noi rute de pe Aeroportul Internațional Abu Dhabi. Ele vor conecta capitala Emiratelor Arabe Unite cu Budapesta și București, din iunie, și cu Cluj-Napoca, Katowice și Sofia, din septembrie, cu condiția reluării activităților de aviație în țările respective. 

Acest anunț completează acordul din martie care oficializează înființarea Wizz Air Abu Dhabi ca o companie aeriană locală, ca parteneriat între ADQ și Wizz Air. Este prima companie a Wizz Air fondată în afara Europei, debutul operațiunilor fiind estimat anul acesta.

Intenția este ca Wizz Air să se concentreze pe stabilirea rutelor către piețele unde compania are deja operațiuni cu o creștere importantă, respectiv Europa Centrală, de Est și de Vest, dar și în subcontinentul indian, Orientul Mijlociu și Africa, pe termen lung.

„Noile rute către Budapesta, București, Cluj-Napoca, Katowice și Sofia evidențiază angajamentul nostru de a conecta Abu Dhabi cu cele mai căutate destinații globale. Aceste noi rute reflectă în mod pozitiv rezistența industriei și capacitatea sa de a continua să înainteze cu planuri îndrăznețe care vor stimula cererea consumatorilor și recuperarea durabilă a pieței aviației", susține Shareef Al Hashmi, Acting Chief Executive Officer al Abu Dhabi Airports.
„Sunt încântat că operațiunile noastre de la Aeroportul Abu Dhabi vor începe în iunie, sub rezerva ridicării interdicțiilor de călătorie, conectând capitala EAU cu cinci orașe importante din Europa Centrală și de Est precum Budapesta, București, Cluj-Napoca, Katowice și Sofia”, a spus Jozsef Varadi, CEO al Wizz Air Holdings.

"Zborurile sunt deja în vânzare și pot fi rezervate de la 59,99 de euro. În cazul interdicțiilor de călătorie, impuse din cauza pandemiei de COVID-19, care afectează data de începere a zborurilor, pasagerii cu rezervări pentru zborurile afectate vor avea posibilitatea să își reprogrameze călătoria pentru o dată ulterioară, să primească banii înapoi sau să beneficieze de 120% din valoarea rezervării sub formă de Wizz Credit care poate fi utilizat pentru achiziționarea de zboruri și servicii Wizz", a precizat compania.

Programul de zbor al noilor curse

Budapesta
Până la 30 sept: miercuri, duminică
după: luni, miercuri, vineri
3 iunie

București
Până la 30 sept: miercuri, duminică
după: marți, joi, sâmbătă
3 iunie

Katowice
Până la 24 oct: marți, sâmbătă
după: luni, vineri
15 septembrie

Sofia
marți, sâmbătă
15 septembrie

Cluj-Napoca
miercuri, duminică
16 septembrie

Comenteaza