A doua fabrică De’Longhi, în primăvara viitoare

A doua fabrică De’Longhi, în primăvara viitoare
Noua fabrică a italienilor din parcul industrial Tetarom III, care se ridică în vecinătatea fostei unităţi Nokia, are termen de finalizare la începutul anului viitor.

Grupul De'Longhi a demarat lucrările pentru noua fabrică de la Jucu, iar lucările se derulează în paralel cu operarea şi cu mobilarea industrială a fostei unităţi Nokia, deja ocupate de italieni, precum şi cu procesul de recrutare de personal, potrivit reprezentanţilor companiei.

„Fabrica nouă e în construcţie, iar lucrările se vor finaliza în primăvară. Unitatea deja funcţională (fosta fabrică Nokia, n. red.) va ajunge la capacitate maximă la final de 2014. Acum avem puţin peste 200 de angajaţi şi facem în continuare selecţie de personal, pentru că la final de 2013 planul anunţat este de a ajunge la 300 de persoane în fabrica de la Cluj", a menţionat Valentin Peter, resourcing manager la De'Longhi România. Acesta este fostul director adjunct al Tetarom, societatea care administrează parcurile industriale publide sub umbrela Consiliului Judeţean Cluj. Unitatea preluată de la producătorul de telefoane şi noua fabrică în curs de realizare sunt proiecte independente acum, urmând, ca după ce clădirea nouă devine funcţională, aceasta să opereze ca furnizor pentru fabrica existentă.

Noua unitate va fi una independentă de spaţiul deja utilizat de compania italiană (fosta hală Nokia) şi va fi utilizată pentru producerea de subansamble de expresoare de cafea. De'Longhi a preluat fosta hală Nokia pentru producţia de expresoare de cafea superautomatizate de uz casnic şi a făcut primele angajări, chiar dacă termenele iniţial estimate au fost decalate. Producţia a demarat la începutul lunii martie, după cum au anunţat oficialii din conducerea grupului italian. Iniţial se anunţa că activitatea la Jucu va începe încă din 2012, dar lucrările au fost amânate în aşteptarea aprobării unor ajutoare de stat.

Administraţia judeţeană şi De'Longhi au anunţat la începutul anului trecut că grupul italian va achiziţiona activele Nokia de la Jucu. Ţinta de angajări este de 600-1.000 de oameni, la capacitatea maximă de producţie. Investiţia în dotările cu echipament ale halelor a fost anunţată la 30 de milioane de euro. De'Longhi s-a înfiinţat în 1902 ca atelier meşteşugăresc şi a devenit unul dintre liderii globali pe piaţa aparatelor electrocasnice. În 1994, a cumpărat compania italiană Climaveneta, iar în 2001, producătorul britanic Kenwood. Italienii au achiziţionat brandul Braun de la grupul Procter & Gamble, pentru 140 de milioane de euro. În urma reorganizării sale, grupul are două divizii: cea de echipamente de uz casnic, şi cea de echipamente profesionale. De'Longhi mai deţine fabrici în Italia, Rusia şi China. Compania italiană cu sediul la Treviso are 7.000 de angajaţi.

Vecinii „de cafea"

Clienţii oficial anunţaţi de administratorii Tetarom în parcul industrial din Jucu sunt, alături de De'Longhi, germanii de la Robert Bosch, Transcarpatica, Karl Heinz Dietrich International Exped, Imperial, Holzart, MRL Logistik Invest, Star Storage. Activităţile principale din fostul parc Nokia sunt acum producţia de aparatură electrocasnică şi cea de componente auto, alături de mecanică generală, logistică şi centru de date.

 

 

Comenteaza