90% dintre apartamentele noi din Cluj se cumpără la faza de proiect

90% dintre apartamentele noi din Cluj se cumpără la faza de proiect
Mii de apartamente vor fi lansate pe piaţă la Cluj. A doua piață rezidențială după dimensiuni din România este reprezentată de municipiul Cluj-Napoca și de împrejurimile sale, în special Florești.

4.200 de locuințe ar urma să fie livrate la nivel regional în acest an, cea mai mare parte (80%) a unităților aflate în dezvoltare în Cluj-Napoca adresându-se segmentului mijlociu, în timp ce cele aflate în dezvoltare în Florești țintesc în special cumpărătorii „mass market”, arată datele companiei de consultanţă imobiliară Coldwell Banker România (CBR).

Oferta nouă pusă pe piață în zona Clujului înregistrează ritmuri foarte bune de vânzări, cu un grad general de absorbție de peste 90% până la livrarea proiectelor. 

Locuinţele "de masă", cele mai căutate
 
Peste 25.000 de locuințe sunt în construcție și urmează să fie livrate în acest an în principalele piețe rezidențiale regionale din România, potrivit raportului de piață Residential Market Beat al CBR. Cea mai mare piață rezidențială din România este regiunea București-Ilfov, unde se află în dezvoltare 12.000 de locuințe în proiecte rezidențiale care ar urma să fie livrate dacă dezvoltatorii își vor respecta ritmurile de construcție anunțate. 
 
Cele mai multe dintre acestea, 7.200 (59,5%), sunt reprezentate de locuințe „mass market”, adică proiecte rezidențiale amplasate în zonele mărginașe ale orașului sau în interiorul marilor cartiere, care pun pe piață locuințe cu suprafețe mai mici sau similar comparativ cu cele ale locuințelor vechi și care sunt incluse în proiecte care oferă un număr limitat de facilități. 

Apartamentele premium: peste 2.000 euro/mp

Segmentul „middle market” are 4.500 de locuințe incluse în proiecte rezidențiale cu amplasament mai bun. Aceste proiecte sunt formate din locuințe cu suprafețe similare sau mai mari comparativ cu ale apartamentelor vechi, cu finisaje peste medie și cu facilități variate puse la dispoziția viitorilor locatari. Prețurile medii de tranzacționare se situează între 800 și 1.000 euro/mp pe segmentul „mass market”, între 1.200 și 1.700 euro/mp pe "middle market" și peste 2.000 euro/mp pe "premium". 

Transilvania şi Banat, regiuni dinamice
 
Sibiul a înregistrat în ultimii ani o dezvoltare semnificativă pe segmentul rezidențial, datorată unei cereri susținute venite ca urmare a dezvoltării regionale pe segmentele producției de componente auto, industrial și retail. 2.900 de unități ar urma să fie finalizate în regiune. 
 
2.100 de unități rezidențiale ar urma să fie finalizate în 2017 în Brașov, în creștere cu 10,5% comparativ cu anul anterior. Cea mai mare parte a ofertei noi este reprezentată de proiecte „mass market”, 65% din ofertă, urmată de segmentul „middle market”, cu 35%. La Constanța se află în construcție 1.400 de noi locuințe, gradul de absorbție al locuințelor nou dezvoltate fiind estimat la 80%. 
 
Iași și Timișoara reprezintă alte două piețe rezidențiale din România unde anual sunt livrate peste 1.000 de locuințe noi în ansambluri rezidențiale, în timp ce Craiova, Oradea, Pitești sunt orașele cu cea mai semnificativă dezvoltare din rândul piețelor regionale unde se livrează anual sub 1.000 de locuințe noi. 
 
CBR este una dintre cele mai mari companii de consultanță imobiliară din România şi compania cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidențial, fiind reprezentant local al uneia dintre cele mai cunoscute grupuri imobiliare globale.

Comenteaza