469 joburi disponibile săptămâna viitoare în Cluj

469 joburi disponibile săptămâna viitoare în Cluj
Numărul locurilor de muncă vacante în Cluj începând de astăzi, pentru săptămâna viitoare, ajunge la 469, conform evidenţei publicate astăzi de Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM).

Conform instituţiei, în ţară sunt înregistrate 11.226 locuri de muncă disponibile pentru săptămâna viitoare. Cele mai multe se află în Bucureşi - 993, Iaşi- 945, Constanţa- 795, Dolj- 793, Cluj- 469, Hunedoara- 468 şi Timiş- 457. De cealaltă parte, cele mai puţine joburi se află în Giurgiu- 62, Gorj- 56, Covasna- 49, Mehedinţi- 27, Ialomiţa- 22 şi Caraş-Severin- 12.

La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 955 locuri de muncă, în vreme ce pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 10.271 de joburi. Majoritatea dintre acestea sunt posturi de confecţioner-asamblor articole din textile - 1.162 joburi, de muncitor necalificat în industria confecţiilor - 579 posturi, şi respectiv de  operator confecţioner în industria de îmbrăcăminte-ţesături, tricotaje, materiale sintetice - 541 locuri de muncă.

"Facem precizarea că unele agenţii judeţene pentru ocuparea forţei de muncă actualizează zilnic locurile de muncă vacante, în funcţie de perioada de valabilitate a ofertelor, motiv pentru care pot interveni diferenţe între locurile de muncă vacante afişate pe site-ul ANOFM şi cele ale agenţiilor judeţene", arată ANOFM.

Comenteaza