3 miliarde de euro pentru IMM-urile din România într-un program guvernamental lansat astăzi

3 miliarde de euro pentru IMM-urile din România într-un program guvernamental lansat astăzi
Programul "Mihail Kogălniceanu" pentru IMM va susţine credite în valoare de circa trei miliarde euro în perioada 2011-2012, având în vedere nivelul garanţiilor care vor fi acordate de guvern pentru această măsură, care se ridică la 700 milioane euro, potrivit datelor Fondului de Garantare a IMM.


">

"Având în vedere efectul de multiplicare, cele 600-700 milioane euro, garanţii acordate de stat în cadrul acestui program, pot susţine credite de 2,5-3 miliarde de euro pentru firmele mici şi mijlocii pentru capitalul de lucru", a declarat vineri, la lansarea programului "Mihail Kogălniceanu", Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Înscrierea firmelor mici şi mijlocii în program a început la ora 10:00, în prima de înscrieri fiind deja înregistrate circa 60 cereri de finanţare.

La program s-au înscris zece bănci, respectiv Alpha Bank, BRD, Bancpost, CEC Bank, Banca Comercială Carpatica, Garanti Bank, OTP Bank, Procredit Bank, Banca Transilvania şi Unicredit Ţiriac.

Bugetul alocat programului pentru acest an este de 24 milioane lei, urmând să beneficieze de ajutor în cadrul programului 4.000 de beneficiari.

Pentru anul următor, bugetul creşte la 70 milioane lei, iar pentru 2013 la 71 milioane lei.

Prin program, IMM-urile pot accesa o linie de credit în valoare maximă 125.000 lei pe an, cu o dobândă parţial subvenţionată, în cuantum de 70% din dobânda calculată pentru creditele în lei, dar nu mai mult de 6,5% pe an.

Totodată, IMM-urile vor beneficia de o garanţie de stat, care acoperă 80% din valoarea creditului, dar nu mai mult de 100.000 lei.

Valoarea creditului nu poate depăşi jumătate din cifra de afaceri a firmei din ultimele 12 luni, iar în cazul în care societatea mai are un credit, facilitatea va fi de doar 30% din rulajul din ultimul an.

"Subvenţionarea dobânzii este foarte importantă pentru IMM-uri, pentru că, din păcate, dobânzile în România sunt mai ridicate decât în celelalte ţări din Uniunea Europeană", a declarat Ion Haiduc, preşedintele Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri.

Programul este apreciat de reprezentanţii mediului de afaceri, care consideră că astfel firmele mici şi mijlocii vor putea avea acces la credite la costuri mici, într-un timp scurt şi garantate de stat.

"Programul va avea atât efecte directe, respectiv capitalizarea firmelor cu probleme, impulsionarea creării de noi firme şi implicit crearea de noi locuri de muncă, dar şi indirecte, pentru că firmele vor crea astfel noi produse, cu implicaţii pozitive asupra bugetului de stat", a declarat Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii.

Numărul estimat de beneficiari de credite în cadrul programului în perioada 2011-2013 este de 28.000 de firme.

Pot beneficia de facilităţi acordate prin program firmele care nu se află în dificultate, nu se află în litigiu în calitate de pârâţi cu Ministerul Finanţelor Publice, Economiei şi Comerţului şi cu instituţia de credit parteneră, au minimum doi de activitate consecutiv, nu au credite restante.

 

Comenteaza