Programul Rabla salvează dealerii auto clujeni

Programul Rabla salvează dealerii auto clujeni
Noua formulă a iniţiativei de primenire a autovehiculelor are succes la Cluj. În doar trei săptămâni, REMAT a epuizat tichetele acordate pentru casare.

 Programul Rabla le-a dat o gură de oxigen comercianţilor de autoturisme de pe piaţa locală. Cu trei cupoane valorice - care pot fi procurate fie de la REMAT, fie de la alţi proprietari - cei care vor să îşi cumpere o maşină nouă pot obţine o reducere de aproape 2.800 de euro.

 

“Vin multe maşini. Aproape 800 am casat de la sfârşitul lui februarie, în condiţiile în care în 2009 oamenii au adus cam 700 de autoturisme”, susţine Traian Ienciu, director al Centrului de Colectare REMAT Cluj. Prin noua formulă a programului, cei care decid să renunţe la maşinile mai vechi de 10 ani, dar care nu au fost radiate încă primesc un tichet valoric de 3.800 de lei. Noutatea faţă de anul trecut constă în faptul că un client poate cumula valoarea a trei tichete pentru a obţine o reducere de până la 11.400 de lei la achiziţia unei maşini noi.

 

Succesul programului a fost atât de mare la Cluj, încât REMAT şi-a terminat cota alocată. “Momentan s-au epuizat toate tichetele. De la Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) ne-au spus că în aprilie vom primi altele. Până atunci nu mai putem oferi bonuri valorice la casare”, spune Ienciu. Cu trei tichete valorice, persoanele care vor să îşi cumpere o maşină nouă primesc o reducere de 2.800 de euro. Pentru anumite modele de maşini, producătorii auto vin, la rândul lor, cu reduceri suplimentare, în speranţa de a-şi pune în mişcare vânzările amorţite de criza economică. 

 

“Comenzile merg foarte bine. Avem peste 1.000 de dosare în lucru. Durează mai mult fiindcă toate dosarele trebuie validate de către Fondul de Mediu, dar acest program ne-a mai dat o gură de oxigen”, afirmă directorul de vânzări al dealerului auto Dacia Service Cluj Feleac, Călin Abrudan. “Am observat o creştere accentuată a vânzărilor în fiecare lună. Clienţii optează cu prioritate pentru una dintre mărcile Ford sau Hyundai pentru că, pe de o parte, au un preţ foarte bun, iar, pe de altă parte, sunt încurajaţi de faptul că vor putea beneficia de servicii post-vânzare la standarde înalte”, remarcă Ancuţa Abrudan, director de comunicare la RMB Inter Auto.

 

La nivel naţional, în primele trei săptămâni de derulare a Programului Rabla, MMP a predat 55.600 de tichete către societăţile REMAT şi au fost casate aproape 30.000 de autovehicule vechi. în 2009 s-au casat în România 32.327 de maşini, însă premierul Emil Boc a promis că va suplimenta programul cu 50.000 de tichete. Autorităţile de la Bucureşti spun că din 20 martie va intra în vigoare şi Programul Rabla pentru tractoare şi utilaje agricole. Prin acest program se va acorda o primă de 17.000 de lei, dar nu mai mult de 50% din valoarea unui utilaj agricol, persoanelor fizice, în vreme ce la persoanele juridice subvenţia va fi de cel mult 40%.

 

La negru costă 1.000 de lei

 

Pe piaţa neagră, tichetele oferite de societăţile REMAT prin acest program se vând cu 1.000 lei/bucata. Reprezentanţii Administraţiei Fondului de Mediu au atras atenţia că acestea au valoare numai până în noiembrie.

 

 

Oferte pentru trei tichete valorice

 

Dacia Logan         3.000 euro

Chevrolet Spark   4.250 euro

Chevrolet Aveo    4.850 euro

Renault Symbol   4.900 euro

Ford Fusion          6.990 euro

Hyundai i 30         8.190 euro

Ford Focus           8.700 euro

Renault Fluence   9.000 euro

 

Comenteaza