Ce găseşti la parterul blocului: piscină, alimentară sau restaurant

Ce găseşti la parterul blocului: piscină, alimentară sau restaurant
Proprietarii ansamblurilor rezidenţiale cu ieşire la stradă din Cluj-Napoca permit amplasarea de spaţii cu diverse funcţiuni, mai ales comerciale.

Principalii clienţi vizaţi de operatori sunt locatarii imobilelor unde sunt disponibile spaţiile de la parter, dar şi vecinii de proiecte rezidenţiale, în cazul în care în apropiere există mai multe blocuri sau dacă acestea au acces la zone cu trafic.

În noul bloc pe care dezvoltatorii de la Coratim îl ridică lângă imobilul deja construit pe Calea Turzii, 966 mp de la parter sunt rezervaţi unui spaţiu comercial. Operatori din domeniul alimentar şi farmaceutic sunt interesaţi de ocuparea suprafeţelor de la parterul clădirii unde se estimează că vor locui peste 180 de persoane, după finalizarea proiectului. "Încă nu avem clienţi pentru aceste suprafeţe, dar există discuţii în derulare. Interes este pentru un magazin alimentar şi farmacie. Cred că până la finalul anului, cel târziu până în primăvară aceste spaţii vor fi ocupate. Trebuie să mai prindă contur ansamblul, amenajările exterioare. Cel mai bine s-ar potrivi un magazin alimentar, o cafenea şi o farmacie. Este nevoie de aşa ceva în zonă: în fiecare din celelalte două blocuri pe care le-am făcut locuiesc 180-190 de persoane, iar în clădirea nouă vom avea tot cam 180", a menţionat Daniel Dumitraş, asociat al Coratim. Dezvoltatorul a început lucrările la un imobil de opt etaje în vecinătatea ansamblului deja ridicat pe Calea Turzii, cu estimarea că imobilul va fi terminat la finalul anului - începutul anului viitor. Preţul pentru spaţiile comerciale scoase la vânzare este de 900 euro/mp, la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată.

Planuri de servicii conexe locuirii sunt şi în cartierul Bună Ziua, una dintre extensiile recente ale municipiului, zonă invadată de locuinţe, dar unde în ultimii ani au început să apară şi alte funcţiuni, gen magazine alimentare sau restaurante. În "centrul de cartier" Bonjour Residence (ansamblu imobiliar în lucru, împărţit între Elite Grup şi italienii de la Mao Imobiliare) au fost anunţate, alături de blocurile de locuinţe, şi o clădire de birouri de nouă etaje, spaţii comerciale de 6.000 mp şi grădiniţă, dar dezvoltatorii nu au anunţat deocamdată termene exacte de predare a acestor spaţii. Vecinii de la Trustul CRE, care au în şantier extinderea ansamblului Bella Park tot la strada Bună Ziua, fac planuri pentru un spaţiu comerical de 500 mp. Dezvoltatorii considerau iniţial că spaţiul şi zona creează condiţiile necesare unui restaurant sau unei clinici particulare. "Nu se ştie exact ce destinaţie va avea acest spaţiu, avem acum în derulare negocieri pentru această suprafaţă", au menţionat reprezentanţii dezvoltatorului. Trustul CRE a demarat în 2009 extinderea ansamblului Bella Park. Aici au fost realizate 50 de locuinţe, unde s-au mutat 50 de familii, iar cea de-a doua etapă a construcţiei cartierului Bella Park aduce alte 40 de unităţi. Proiect va fi finalizat şi predat la sfârşitul acestui an.

În zona Plopilor, unde sunt în lucru şi alte clădiri rezidenţiale, locatarii din blocul Prima Rom vor avea la parterul imobilului o prezenţă cu specific internaţional: un restaurant japonez. De altfel, proiectul a fost realizat sub denumirea de centru de artă şi cultură japoneză şi dispune şi de alte spaţii pentru o astfel de destinaţie. Toate cele 32 de apartamente realizate la etajele imobilului au fost vândute înainte de finalizarea construcţiei, potrivit agenţiei care s-a ocupat de vânzări. "Sala de sporturi japoneze funcţionează deja, la mezanin birourile sunt ocupate, iar restaurantul japonez urmează să se facă", a menţionat Cătălin Rus, manager al departamentului rezidenţial la agenţia Maxintermedia. "Dacă faci servicii la blocul construit, o sală de fitness, o piscină, ai de câştigat, dar nu toţi dezvoltatorii fac aşa ceva, din cauza sumelor mari care trebuie investite. Există, în schimb, câteva blocuri noi cu spaţii comerciale la parter - gen magazine alimentare, de mobilier - dar pentru asta trebuie să fii într-o zonă cu aglomeraţie de blocuri, circulată", a completat Rus.

 

 

Comenteaza