A cincea prezenţă la Urbanism, cu noroc pentru Nervia
- Scris de Kristina Restea
- 24 Noi 2010, 22:35
- Economie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Compania a primit ieri avizul CTATU pentru Planul Urbanistic Zonal care vizează un proiect multifuncţional în zona Expo Transilvania.
Proiectanţii de la Arhimar, biroul responsabil de proiect, au revenit miercuri cu modificări privind complexul multifuncţional al Nervia, pe baza cerinţelor exprimate anterior de membrii Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU) din cadrul Primăriei Cluj-Napoca. Conducerea companiei aşteaptă hotărârea Consiliului Local (CL) ca să îşi pregătească strategia.
Au apărut o perdea verde care să despartă biserica din zonă de ansamblul propus, o zonă pietonală care începe de la piaţeta de lângă biserică şi ajunge la sensul giratoriu propus, iar imobilele mai înalte au fost amplasate în partea de est, regimul de înălţime scăzând spre vest. Spaţiul comercial propus ca imobil individual a fost integrat în parterul unui imobil. “Amplasarea unei alte «cutii de tablă» într-o zonă care ar trebui să devină centru de cartier e greşită, am cerut această modificare, pe care proiectanţii au făcut-o”, a explicat Eugen Pănescu, membru al comisiei.
Colegul său, Adrian Iancu, a menţionat că ar fi necesar un aviz din partea Comisiei de Siguranţă a Circulaţiei din cadrul Primăriei Cluj-Napoca şi realizarea de planuri urbanistice de detaliu (PUD) pentru fiecare dintre etapele construcţiei. “S-a tot discutat aici despre amplasarea clădirilor, deşi era vorba de un Plan Urbanistic Zonal (PUZ), aşa că nu ar fi nevoie de alte PUD-uri”, a intervenit Corina Ciuban, membru al CTATU. “Am avut tot felul de discuţii aici, s-a cerut mobilarea parcelelor, s-a ajuns la discuţii privind chiar forma clădirilor. Inclusiv noi, cei care nu suntem specialişti, am rămas surprinşi”, a menţionat primarul Sorin Apostu.
Una dintre cele mai dificile probleme este cea a traficului generat în zonă de noile funcţiuni, a subliniat Pănescu. El a sugerat că ansamblul Nervia ar avea nevoie de o simulare de trafic şi de precizări suplimentare privind mixajul de funcţiuni. “Locuinţe 30%, hotel, comerţ şi birouri - asta se doreşte. Nu pot să vă spun acum exact câte locuinţe vor fi, ce suprafeţe vor avea birourile şi spaţiile comerciale. Acesta este un PUZ care reglementează o Unitate Teritorială de Referinţă (zonă cu reglementări specifice - n. red.)”, a replicat Claudiu Botea, arhitectul care a susţinut proiectul. Apostu a făcut o precizare despre suprafeţele ce figurează în Planul Urbanistic General ca spaţii verzi. “O parte din zona de V (UTR V - zonă de spaţii verzi - n. red.) nu e, de fapt, parc. E necesar să îl păstrăm, dar zona de beton, chiar dacă figurează pe hârtie în V, nu îşi are rostul”, a spus primarul.
Proiectul din zona A. Vlaicu – strada Dâmboviţei a trecut în final de comisie, într-o şedinţă de la care a lipsit arhitectul Şerban Ţigănaş, cel mai critic dintre membrii CTATU la adresa proiectului realizat de Arhimar, în prezentările anterioare. Comisia a dat avizul favorabil necesar cu o singură abţinere, cea exprimată de Pănescu. Investitorul are la dispoziţie 6,5 hectare pentru acest complex, din care 5 hectare concesionate de la municipalitate. Expo Transilvania, actualul complex de târguri, funcţionează între parcelele pe care Nervia şi-a prevăzut proiectul şi utilizează ca parcare un teren care aparţine, de fapt, acestei companii. În forma prezentată ieri, proiectul prevede un hotel de 200 de camere pe 14.500 mp, servicii pe 39.000 mp, rezidenţial pe 33.000 mp, comerţ pe 18.000 mp şi galerii expoziţionale pe 5.000 mp.
Nervia îşi face strategia după CL
“Mai avem de obţinut hotărârea CL, după care vom avea un consiliu de administraţie ca să ne facem strategia, să vedem cu ce începem, ce fonduri angajăm. Nu cred că avem cum să începem anul viitor, doar proiectul tehnic şi de autorizare va dura cel puţin un an”, a precizat Adam Ambrus, directorul Nervia.

Comenteaza