Social-democraţii atrag atenţia: taxa de ambalaj poate afecta grav industria alimentară

Social-democraţii atrag atenţia: taxa de ambalaj poate afecta grav industria alimentară
Reprezentanţii PSD Cluj susţin că impunerea unei taxe de 2 lei pentru fiecare kilogram de ambalaj nereciclat poate afecta grav industria alimentară, costurile suplimentare generate urmând să fie plătite din buzunarele consumatorilor.

„Ministrul Mediului trebuie să vină cu o soluție rapidă, această creștere a taxei de reciclare generând o reacție negativă în lanț în industria alimentară și implicit costuri mari ridicate pentru cetățeni", a declarat Remus Lăpușan, președintele PSD Cluj.

Social-democraţii adaugă că în multe ramuri ale industriei alimentare, precum cea de conserve, s-au făcut investiții mari în ultimii ani pentru echiparea fabricilor cu linii de producție performante, care să aducă competitivitate produselor românești.

De asemenea, ei precizează că această taxă poate eluda efectul reducerii TVA la alimente la 9% și reducerea generală a taxei pe valoarea adăugată de la 24% la 20%, măsuri gândite de Guvernul Ponta și în favoarea categoriilor defavorizate.

 

 

Comenteaza