Grupul ceh CEZ a anunţat că nu va continua proiectul centralei 400 MW de la Galaţi, după aproape doi ani în care acesta a fost analizat şi discutat, conform Money.ro. Studiul de prefezabilitate a arătat faptul că proiectul nu poate fi construit din cauza unor costuri importante şi neprevăzute, care vizează reţeaua şi conductele de gaz.
De asemenea, ar fi necesară demolarea unor active. CEZ a decis să îşi concentreze resursele financiare către restul afacerilor derulate în România: proiectul de 600 MW dezvoltat la Fântânele şi Cogealac, unde colaborează pe partea instalaţiilor electrice cu EnergoBit Cluj, precum şi participarea în cadrul EnergoNuclear – compania care va construi unităţile 3 şi 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă.