Doi bărbați, prinși în flagrant la Florești, în timp ce tranzacționau peste un kilogram de droguri. Ce sumă uriașă cereau pentru substanțele interzise

Trei bărbați, cu vârste de 28, 29 și 31 de ani, au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc, iar doi dintre aceștia sunt cercetați și pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Potrivit anchetatorilor, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a celor trei în cadrul unei anchete privind comercializarea substanțelor interzise.

Din cercetări a reieșit că, în perioada august-octombrie 2026, bărbatul de 28 de ani ar fi procurat, deținut și vândut substanțe cristaline Eutylone și alfa-etilaminopentiofenonă, pentru sume cuprinse între 2.500 și 4.200 de lei. Substanțele identificate în cadrul anchetei au fost indisponibilizate.

Același bărbat și cel de 31 de ani au fost prinși în flagrant, în localitatea Florești, județul Cluj, în timp ce ar fi tranzacționat aproximativ 1,3 kilograme de drog de mare risc 4-CMC, pentru suma de 40.000 de lei.

În urma celor cinci percheziții domiciliare efectuate marți, anchetatorii au descoperit și ridicat aproximativ 280 de grame de 4-CMC și 70 de grame de N-etilnorpentedronă, alături de alte mijloace de probă.

Potrivit anchetatorilor, o parte dintre substanțe se afla în locuința bărbatului de 29 de ani, care era plasat în arest la domiciliu într-un alt dosar. Din probele administrate ar fi rezultat că acesta ar fi procurat substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive de la bărbatul de 28 de ani, care i-ar fi încredințat și o cantitate de droguri de mare risc pentru depozitare.

De asemenea, în locuința bărbatului de 28 de ani au fost găsite alte aproximativ 60 de grame de 4-CMC, despre care anchetatorii susțin că erau destinate comercializării.

Miercuri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă a celor trei bărbați pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și al Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, precum și al jandarmilor din Bistrița-Năsăud și Cluj-Napoca.

Cercetările sunt continuate de către autoritățile competente, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care ar fi fost comise faptele.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .